Băsescu, despre Ponta: Acest om a derapat masiv de la regulile democratice

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, că premierul Victor Ponta 'a derapat masiv de la regulile democratice' prin preluarea unor instituţii de forţă sub controlul său direct, informează Agerpres.

RomaniaTV.net
08 mai 2014, 19:50
Băsescu, despre Ponta: Acest om a derapat masiv de la regulile democratice

‘Sunt totuşi un preşedinte care vrea să menţină un echilibru politic, cât de cât, iar în momentul de faţă, datorită situaţiei de pe dreapta (…) şi a solidităţii USD-ului, lucrurile nu arată bine din punct de vedere democratic. Ar putea fi în regulă dacă premierul ar avea un comportament democratic, numai că acest om a derapat masiv de la regulile democratice, şi cele scrise, şi cele nescrise. Cum este posibil ca în doi ani de la instalarea la Palatul Victoria, în loc să te ocupi de locuri de muncă, de utilizarea banilor europeni, ţinta ta este să iau STS-ul, să iau serviciul de informaţii al Ministerului de Interne în subordinea mea, ca prim ministru, să iau direcţia de informaţii a armatei în subordinea mea, să iau şeful poliţiei în subordinea mea, prin numire’, a declarat Băsescu la B1 TV.

În opinia sa, premierul Ponta încearcă se destructureze instituţiile statului, prin preluarea unor structuri în subordinea sa.

‘Eu nu mi-am permis să iau nicio instituţie, nici când am avut majoritate în Parlament, nici nu mi-a trecut prin cap că trebuie destructurate instituţii pentru ca eu personal să consolidez puterea, să o extind şi să am cât mai multe instituţii de forţă subordonate’, a spus preşedintele.

El a apreciat că Victor Ponta, prin acţiunile sale, dă dovadă de slăbiciune. ‘Numai oamenii foarte slabi fac aşa ceva. Numai un om nesigur pe el îşi aduce Poliţia, Direcţia de informaţii a armatei, DGIPI, Serviciul de informaţii al Ministerului de Interne. Este un om slab, numai oamenii slabi destructurează instituţii, aducându-le pe cele de forţă în subordinea lor, pentru a avea siguranţa că inspiră teamă. El nu inspiră nimic prin el însuşi, deci este o probă de mare slăbiciune’, a mai spus şeful statului.