Băsescu: Electorata, O PĂCĂLEALĂ. BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un Guvern corupt

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat Banca Naţională a României de implicare în măsurile privind creşterea accizei la carburant şi "electorata", susţinute de Victor Ponta în negocierile cu FMI. Şeful statului a cerut BNR "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt".

RomaniaTV.net
11 feb. 2014, 20:49
Băsescu: Electorata, O PĂCĂLEALĂ. BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un Guvern corupt

„Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni cu echipa de la BNR pentru această electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în pregătirea acestui proiect electoral, pentru că este un fals, o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea, dar şi pentru ceilalţi români. Am verificat şi, într-adevăr, ideea a plecat de la BNR. Nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR-ului explicându-ne cum Banca Naţională, nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”, a declarat Traian Băsescu la B1tv.

El a susţinut că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar trebui să spună în mod public dacă a minţit premierul Victor Ponta când a spus că a făcut referire la implicarea Băncii Naţionale în privinţa „electoratei”.

„Mâine, ori Mugur Isărescu să spună ‘a minţit Ponta’, dar îi va fi greu să spună pentru că la el, în BNR, s-a discutat cu Fondul, fără ca pe mine, care trebuie până la urmă să semnez aceasta scrisoare, să mă informeze cineva. Nici FMI nu era informat duminică, în schimb, luni, în ultima zi de evaluare, dimineaţa la BNR şi mai târziu, din câte ştiu, la Guvern, s-a pus problema acestei mârşăvii în faţa FMI, cu o o fermitate care a spus ‘ori sunteţi de acord, ori nu avem acord’. (…) Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un Guvern corupt. Imediat trebuie să o părăsească. Ştiu care este prestigiul BNR, instituţiile financiare ştiu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun rău BNR, pentru că rău şi l-au făcut ei”, a mai spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul lunii februarie că Guvernul va adopta o ordonanţă prin care persoanele care au credite la bănci şi un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, în urma unei înţelegeri cu banca, la înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani.

„Este o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. În primul rând, se aplică tuturor creditelor luate de persoanele fizice, fie că e vorba de salariaţi, fie că e vorba de pensionari. Condiţia este ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net – 1.610 lei – şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la creditele bancare. Este o măsură care, evident, e opţională, nu e obligatorie pentru persoanele fizice, dar de care poate beneficia oricare din cei 907.000 de debitori, în acest moment, persoane fizice”, a spus Ponta, la acea dată.

El a menţionat că „măsura a fost discutată şi lucrată de mai bine de o lună şi cu Banca Naţională a României”.