Bătaie cu topoare în unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Neamţ

Patru persoane au provocat un scandal la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ, după ce s-au luat la bătaie. Un individ rănit a bătut măr alți trei bărbați. Poliția a deschis o anchetă.

RomaniaTV.net
11 oct. 2018, 13:35
Bătaie cu topoare în unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Neamţ

Un bărbat din Piatra-Neamț (recidivist) s-a luat la bătaie cu trei persoane din localitatea Bodești. Acesta a ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Piatra-Neamț după ce a fost lovit cu toporul în cap. În timp ce bărbatul din Piatra-Neamț aștepta să i se coase plaga, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SJU Piatra-Neamț, cele trei persoane cu care a avut conflictul au venit la spital. Acesta a ieșit din UPU și i-a luat la bătaie pe toți trei, unuia dintre ei rupându-i piciorul, scrie stiri-neamt.ro.

Deși persoanele vătămate nu au depus plângere împotriva bărbatului de 35 de ani care i-a agresat, polițiștii s-au sesizat din oficiu și vor face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburare a ordinii și liniștii publice.