VIOLENŢE între suporteri, în Cupa României. Fanii Petrolului, atacaţi cu pietre de susţinători ai Craiovei

Suporterii echipei Petrolul Ploieşti au fost atacaţi cu pietre şi sticle de rivalii lor de la Universitatea Craiova în timp ce se deplasau spre Drobeta Turnu Severin, unde miercuri seara s-a disputat meciul dintre cele două formaţii din 16-imile Cupei României. Potrivit România TV, două autocare au fost vandalizate, iar unul dintre şoferi a ajuns la spital.

26 sept. 2013, 05:45
VIOLENŢE între suporteri, în Cupa României. Fanii Petrolului, atacaţi cu pietre de susţinători ai Craiovei

Scandalul dintre suporteri a avut loc în judeţul Mehedinţi, pe Drumul European 70, în zona Dealului Balota. Susţinătorii Universităţii Craiova şi ai Petrolului s-au intersectat într-o parcare, în drum spre Drobeta Turnu-Severin, unde urma să aibă loc meciul de Cupa României dintre cele două grupări.

Potrivit România TV, autocarele, cu 150 de suporteri petrolişti, au fost atacate cu pietre şi sticle. Mai mulţi fani ploieşteni au fost răniţi, iar un şofer a ajuns la spital după ce a fost lovit cu o piatră în piept. Scandalul a fost stins numai de jandarmi, care au ajuns de urgenţă la faţa locului.

Tot jandarmii i-au escortat pe suporteri la Drobeta Turnu-Severin şi au supravegheat meciul, câştigat de Petrolul cu scorul de 1-0.

Cele două autocare vandalizate aparţin Regiei de Transport Local din Ploieşti.