BĂTĂLIE în PNL pentru candidatul la Primăria Capitalei. Care sunt posibilii CANDIDAŢI

Liberalii pun la punct strategia pentru a câștiga primăria Capitalei. Deși mai este un an până la alegerile locale, în PNL se anunță deja mai multe nume care ar candida împotriva lui Sorin Oprescu. Printre ei s-ar afla Ludovic Orban și europarlamentarul Cristian Bușoi.

06 mai 2015, 07:34
BĂTĂLIE în PNL pentru candidatul la Primăria Capitalei. Care sunt posibilii CANDIDAŢI

Liberalii încearcă să găsească cel mai bun candidat pentru primăria generală a Capitalei la alegerile din 2016. Printre candidaţi se află şi Ludovic Orban care spune că ia în calcul să se înscrie în acestă cursă electorală, potrivit România TV.

Citeşte şi: Gheorghe Ştefan: Beciul Domnesc te înmoaie. Nu mai fac politică în viaţa mea VIDEO

Alte nume vehiculate sunt europarlamentarul Cristian Buşoi, preşedintele PNL sector 1. Şi cei de la PDL ridică pretenţii la această funcţie, ei putând să o propună candidat pe Anca Boagiu, copreşedintele PNL Bucureşti.

Tot din partea PNL-ului vechi ar putea veni candidatul Cornel Pieptea, actualul viceprimar al Capitalei.

Pentru a se alege un singur candidat, liberalii vor face nişte sondaje de opinie în perioada următoare. Asta după ce au stabilit o serie de criterii de selecție a viitorului candidat. Una dintre condiţii este să aibă notorietate şi să nu fi criticat vreodată partidul.