BCR continuă angajările. Unde şi pe ce posturi

BCR face angajări la Bucureşti şi la Giurgiu, în această perioadă. RomaniaTV.net vă spune ce caută angajatorii şi până când primesc candidaturi pentru locurile de muncă vacante.

RomaniaTV.net
05 iun. 2014, 08:01
BCR continuă angajările. Unde şi pe ce posturi

BCR angajează doi specialişti guvernanţă corporativă în Bucureşti.
Candidatul ideal pentru acest post are studii superioare economice sau juridice de lungă durată, are cel puţin trei ani experienţă în specialitate, din care doi ani în instituţii financiar-bancare, are cunoştinţe avansate de limba engleză, are atenţie distributivă, abilităţi de analiză, evaluare, sinteză a informaţiilor. Mai multe informaţii despre acest post găsiţi aici.

BCR angajează pe postul de consilier client zonă rapidă, în Bucureşti.
Te califici pentru acest post dacă ai absolvit un liceu cu profil economic sau ai absolvit studii superioare economice şi ai minimum un an experienţă în specialitate, din care şase luni în instituţii financiar-bancare. Candidatul potrivit pentru acest post are cunoştinţe medii de limba engleză şi nu are antecedente penale.
Detalii găsiţi aici.

Tot în Bucureşti, BCR angajează un consilier client retail.
Candidatul ideal pentru acest post are studii superioare economice, juridice, tehnice, a urmat cursuri de specialitate în domeniul bancar şi are cunoştinţe medii de limba engleză.
Experienţa nu este o condiţie obligatorie pentru acest post. Amănunte, aici.

BCR angajează un consilier client microîntreprinderi la Giurgiu.
Eşti eligibil pentru acest post dacă ai studii superioare economice, juridice sau tehnice, ai urmat cursuri de specializare în domeniul bancar şi ai cel puţin doi ani experienţă în instituţii financiar-bancare.
Candidatul ideal pentru acest post cunoaşte legislaţia privind companiile româneşti, are gândire logică, spirit de observaţie, abilităţi de negociere, vânzare, comunicare, este orientat spre performanţă şi rezultate, lucrează eficient în situaţii de stres. Informaţii suplimentare despre postul vacant la BCR găsiţi aici.

5 iulie este ultima zi în care angajatorii primesc CV-uri pentru posturile disponibile la BCR.