Bebeluş aruncat în WC-ul din fundul curţii, poliţiştii l-au salvat în ultima secundă

Un bebeluş aruncat în WC-ul din fundul curţii unei gospodării din localitatea prahoveană Gorgota a fost salvat, miercuri după-amiază, de către poliţiştii anunţaţi că la Maternitatea din Ploieşti s-a prezentat o femeie cu simptome de avort sau naştere recentă.

30 aug. 2017, 11:55
Bebeluş aruncat în WC-ul din fundul curţii, poliţiştii l-au salvat în ultima secundă

Poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri după-amiază, de către cadrele medicale de la Maternitatea din Ploieşti despre faptul că la unitatea spitalicească a ajuns o femeie care prezintă urme de naştere sau de avort, dar care nu are un copil.

Imediat, o echipă de poliţişti din localitate a mers la domiciliul femeii, în Gorgota, totodată poliţiştii anunţând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, dar şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova.

Ajunşi primii la faţa locului, poliţiştii au constatat că din WC-ul din curtea casei se aude plânset de copil, astfel că au mers în acel loc şi au scos bebeluşul din hazna.

„Tot ce se se poate spune în acest moment este că nou-născutul trăieşte”, a afirmat Raluca Brezeanu.

Potrivit news.ro, poliţiştii vor cerceta împrejurările în care bebeluşul a ajuns în toaleta din spatele casei, nou-născutul fiind predat unui echipaj medical.