BILETE UNGARIA ROMANIA. CUM cumperi şi CÂT COSTĂ biletele la meciul Ungaria – România

BILETE UNGARIA ROMANIA. Cele 1.100 de bilete rezervate suporterilor români la meciul echipei naţionale din deplasare cu Ungaria vor fi puse în vânzare, vineri, de Federaţia Română de Fotbal, comercializarea urmând să se facă exclusiv online.

30 iul. 2015, 14:56
BILETE UNGARIA ROMANIA. CUM cumperi şi CÂT COSTĂ biletele la meciul Ungaria – România

BILETE UNGARIA ROMANIA. „În perioada 31 iulie – 19 august, biletele la meciul Ungaria – România din 4 septembrie, rezervate fanilor români, vor fi disponibile online pe site-ul bilete.frf.ro. Pentru această partidă, gazdele au oferit Federaţiei Române de Fotbal 1.100 de bilete în sectorul E al Groupama Arena din Budapesta. Începând de vineri, 31 iulie, ora 14.00, şi până la 19 august, tichetele pot fi rezervate pe site-ul www.bilete.frf.ro”, anunţă FRF.

BILETE UNGARIA ROMANIA. Preţul unui bilet este de 55 de lei, iar plata se face exclusiv cu cardul. FRF menţionează că tichetele vor fi nominale şi netransmisibile (vor conţine numele, data şi locul naşterii, conform legislaţiei maghiare). Fiecare solicitant poate achiziţiona maximum patru bilete oferind datele personale ale tuturor celor patru persoane care vor merge la stadion.

BILETE UNGARIA ROMANIA. „Pe adresa Federaţiei Române de Fotbal şi a preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal au sosit solicitări de bilete în avans şi la pachet, din partea mai multor grupuri, în contradicţie cu procedura de ticketing a Federaţiei Române de Fotbal cu care fanii români s-au obişnuit, una bazată pe transparenţă şi echidistanţă faţă de suporterii echipei naţionale. Ne bucurăm de interesul acordat partidelor echipei naţionale însă, în acelaşi timp, ne reafirmăm poziţia fermă de a nu face compromisuri, cu atât mai mult când este vorba de pasiunea suporterilor români. Singura modalitate de achiziţie a biletelor este cea prevăzută mai sus, exact în termenii precizaţi. Federaţia Română de Fotbal nu comercializează, direct sau prin intermediari, pachete turistice care includ accesul la evenimente ale echipei naţionale din deplasare”, se menţionează pe site-ul FRF.

BILETE UNGARIA ROMANIA.. Partida UNGARIA ROMANIA va avea loc, pe 4 septembrie, la Budapesta, în preliminariile Euro 2016. În tur, în octombrie, la Bucureşti, scorul a fost egal, 1-1.