BUCUREŞTI-CENTENAR Biserica Domniţa Bălaşa a fost reclădită de patru ori VIDEO

Centenarul Unirii este un prilej să ne întoarcem privirile către monumentele superbe ale Bucurştiului.

28 mart. 2018, 14:23
BUCUREŞTI-CENTENAR Biserica Domniţa Bălaşa a fost reclădită de patru ori VIDEO

MATERIAL REALIZAT ÎN CADRUL „BUCUREȘTI – CENTENAR” – PROGRAM CULTURAL DERULAT DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN ADMINISTRAȚIA MONUMENTELOR ȘI PATRIMONIULUI TURISTIC.

Biserica Domniţa Bălaşa vrea, parcă, să transmită în viitor românilor veselie, şi nu spaimele grozăviilor prin care a trecut domniţa. Fiică a lui Constantin Brâncoveanu; martoră la groaznica execuţie a tatălui şi a celor patru fraţi; înrobită şi chinuită pentru a spune turcilor unde se află averea Brâncovenilor; surghiunită în Caucaz, Domniţa a fost răscumpărată greu, cu mulţi bani. Reîntoarsă, a ridicat cu soţul ei, Manolache Lambrino, aici, ”în prundul Dâmboviţei“, şcoală, biserică şi azil de bătrâni.

Fără copii, ea şi-a dirijat toată averea către lăcaşurile înfiinţate. În timp, a construit una mai mare, finalizată în 1753. La cutremurul din 1838, biserica e dărâmată şi pe acelaşi loc s-a construit o a treia biserică, ctitorită de Safta Brâncoveanu. Aceasta n-a rezistat decât 40 de ani, pentru că fusese construită pe un teren inundabil. În timpul lui Carol I, este zidită actuala biserică „Domniţa Bălaşa“, unde astăzi odihneşte greu încercata prinţesă. De patru ori reclădită, pare a fi o ofrandă eternă pentru sufletele celor patru fraţi ai săi, decapitaţi odată cu Brâncoveanu-Vodă.