Blejnar: Stenogramele confirmă că am respectat legea, pot SESIZA instituţii internaţionale

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat agenţiei Mediafax că stenogramele apărute în presă nu fac decât să confirme că a respectat legea şi spune că un procuror care participă alături de premierul Ponta la raliu nu are legitimitate, anunţând totodată că ar putea sesiza instituţii internaţionale.

RomaniaTV.net
20 oct. 2012, 09:36
Blejnar: Stenogramele confirmă că am respectat legea, pot SESIZA instituţii internaţionale

Apariţia aestor stenograme nu face decât să confirme încă o dată că atunci când am ocupat funcţia de preşedinte al ANAF am respectat LEGEA, acţionând în interesul naţiunii române şi al instituţiei pe care am condus-o. Totodată, invit mass-media şi orice altă persoană interesată să analizeze cu atenţie şi obiectivitate toate cele 213 stenograme care se regăsesc la dosarul instrumentat de către DIICOT, pentru a constata cele afirmate anterior de mine, şi anume că nu am nicio legătură cu dosarul de evaziune fiscală instrumentat.

În opinia mea, un procuror despre care se ştie că este din 2007 participant alături de Victor Ponta la raliurile auto din Campionatul Naţional al României nu are legitimitatea necesară pentru a lansa în spaţiul public teme care pot fi folosite în bătălia politico-electorală.

De altfel, având în vedere maniera neprofesionistă în care a fost instrumentat acest dosar, am sesizat pentru prima dată, încă din 2010, CSM şi DIICOT-structura centrală, urmând ca, în funcţie de rezultatul acestor verificări, să analizez oportunitatea sesizării instituţiilor internaţionale”, a declarat Sorin Blejnar.

Inspecţia Judiciară din Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat, sâmbătă, după apariţia în presă a interceptării convorbirii telefonice dintre preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul „Motorina”, informează România TV. Inspectorii vor verifica dacă procurorul de caz a respectat procedura când a introdus în dosar interceptările cu şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a fost interceptat în dosarul fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar.

CITEŞTE AICI DISCUŢIA DINTRE TRAIAN BĂSESCU ŞI SORIN BLEJNAR

Sorin Blejnar l-a sunat în luna septembrie 2010 pe preşedintele Traian Băsescu, pentru a îl informa în legătură cu o firmă de construcţii care a câştigat numeroase contracte cu statul şi care avea datorii. Firma este a unor apropiaţi ai PDL. De asemenea, preşedintele a cerut explicaţii şi despre Rompetrol şi i-a spus lui Blejnar să găsească soluţii împreună cu ministrul justiţiei.

Administraţia Prezidenţială a recunoscut interceptările din dosarul DIICOT. Vezi cum a explicat preşedintele Traian  Băsescu discuţiile cu Sorin Blejnar