„Boala” mileniului trei: Ce spun psihologii despre cauzele obezităţii

Un român din trei este supraponderal şi unul din patru este obez, potrivit unui studiu realizat de Eurostat, iar psihologii atrag atenţia asupra faptului că acest lucru este determinat de nevoia de a compensa stresul cu mâncarea.

01 sept. 2014, 06:35
„Boala” mileniului trei: Ce spun psihologii despre cauzele obezităţii

Specialiștii în tulburări de alimentație și obezitate afirmă că principalele cauze ale acestei boli sunt alimentația proastă, stresul și sedentarismul, iar programele care să combată acest fenomen mondial ar trebui organizate și în țara noastră, așa cum se desfășoară de foarte mulți ani în țări precum Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

PARADOXUL crizei economice. Oamenii mănâncă mai puţin, dar sunt tot mai GRAŞI. Vezi ce PERICOLE ne pasc

“Toți oamenii răspund la stres prin „mâncare”, fie că mănâncă prea mult sau prea puțin. Unul din factorii determinanți ai acestui tip de comportament este faptul că o componentă importantă a senzației de frică/stress este Amygdala, zona localizată în interiorul creierului care intră în panică de fiecare dată cand „o înfometăm” și răspunde prin stress, liniștindu-se doar în momentul în care ne alimentăm. Deci, reacția noastră de a încerca să diminuăm stresul Amygdalei prin alimentație, este justificată dar nu neapărat sănătoasă”, afirmă psihologul Ileana Iliescu, președintele Asociației pentru Dezvoltarea Inteligenței Copiilor și Adolescenților „C. Dickens” și membru al Centrului Talk Talk.

Citeşte şi Lucruri incredibile care influenţeaza obezitatea infantilă

Controalele periodice la medic sau specialiști, dar și realizarea de către specialist a unui plan de monitorizare pe termen lung ar trebui să fie primii pași pe care persoane în cauză ar trebui să-i facă.

“Persoanele care suferă de supraponderalitate sau obezitate trebuie să își facă în primul rând analizele medicale periodic și să apeleze la un specialist sau la mai mulți (nutriționist, psiholog, dietolog), în funcție de natura obstacolului întâmpinat, în încercarea de a rezolva problema. Un alt aspect important este înțelegerea faptului că este necesar realizarea unui plan pe termen lung care trebuie monitorizat de specialistul cu care se colaborează și care trebuie respectat chiar dacă exista recăderi și descurajări”, afirmă Ileana Iliescu, psiholog specialist în tulburări de alimentație și nutriție, autor a mai multor studii de specialitate.