Bogdan Mîndrescu, noul director al Companiei de Aeroporturi Bucureşti. Grindeanu, nemulţumit şi de ministrul Transporturilor

Bogdan Mîndrescu a fost numit director general interimar de către Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, deşi, ministrul Transporturilor ar fi vrut ca Liviu Radu să rămână în funcţie, au confirmat surse politice.

20 apr. 2017, 09:40
Bogdan Mîndrescu, noul director al Companiei de Aeroporturi Bucureşti. Grindeanu, nemulţumit şi de ministrul Transporturilor

Potrivit surselor citate de Mediafax, premierul Sorin Grindeanu este nemulţumit şi de activitatea ministrului Transporturilor, Alexandru Cuc, inclusiv în ceea ce priveşte gestionarea transporturilor aeriene. O altă problemă este legată de desfăşurarea lucrărilor de infrastructură prioritare.

Ministrul Cuc l-ar fi susţinut şi pe Liviu Radu pentru a reconfirmare în funcţia de director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Director interimar a fost numit Bogdan Mîndrescu, un tânăr de 29 de ani, care este şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Mîndrescu a mai fost, potrivit CV-ului publicat pe site-ul instituţiei, director de cabinet al ministrului Transporturilor, consultant Inspur Shandong Group Co Ltd China (în perioada 2014-2015), consultant al directorului SRTV (în perioada 2013-2014), director economic la Pandor SRL (2012-2013) sau consultant de vânzări la Banc Post (2007-2008).

Mândrescu are un masterat în management aeronautic şi este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir.