Bogdan Stan, AVIZ FAVORABIL din partea senatorilor jurişti pentru numirea la ŞEFIA ANI

Senatorii juriști au avizat favorabil marți numirea lui Bogdan Stan în funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), urmând să transmită plenului un proiect de hotărâre în acest sens.

08 dec. 2015, 13:14
Bogdan Stan, AVIZ FAVORABIL din partea senatorilor jurişti pentru numirea la ŞEFIA ANI

Potrivit președintelui Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), sunt întrunite condițiile legale privind numirea lui Bogdan Stan în funcția de șef al ANI.

CITEŞTE ŞI: Bogdan Stan va fi numit NOUL ŞEF al ANI, după ce a promovat concursul pentru preşedinţia instituţiei

„Avem o sesizare de la Biroul permanent prin care ne solicită finalizarea procedurii de organizare și validare a concursului pentru ocuparea funcției de președinte al ANI. (…) În privința numirii în funcție a candidaților, aceasta se face de către Senat. Noi, practic, nu facem decât să constatăm și să propunem plenului Senatului un proiect de hotărâre privind numirea în funcție a președintelui ANI. Întocmim acest proiect de hotărâre și îl înaintăm plenului Senatului, constatând că sunt întrunite condițiile legale, respectiv CNI a emis hotărârea prin care validează procedura organizării și validării concursului„, a declarat Boboc.

El a precizat că proiectul de hotărâre pe care Comisia juridică îl va transmite plenului Senatului va avea un singur articol.

Bogdan Stan nu a participat la ședința Comisiei juridice a Senatului.

În Hotărârea CNI transmisă Senatului se precizează că, în urma concursului pentru ocuparea funcției de președinte al ANI, desfășurat în perioada 11 septembrie-27 noiembrie, Bogdan Stan a obținut rezultatul final de 98,2.

„Se validează rezultatele concursului pentru ocuparea funcției de președinte al ANI. (…) Prezenta Hotărâre se înaintează Senatului cu propunerea de numire în funcția de președinte al ANI, pentru un mandat de patru ani, a domnului Stan Bogdan”, se arată în documentul citat.