Bolojan despre alegerile din PNL: Buşoi nu are „echipament de lider”

Primarul liberal al municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a explicat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, motivele pentru care nu va vota moţiunea lui Cristian Buşoi pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, afirmând, printre altele, că Buşoi nu are "echipament de lider".

26 mai 2017, 14:22
Bolojan despre alegerile din PNL: Buşoi nu are „echipament de lider”

Prezent vineri la Craiova pentru a-l ajuta pe candidatul PNL la funcţia de primar al municipiulu, senatorul Mario Ovidiu Oprea, să elaboreze proiectul politic pentru campania electorală, Primarul liberal Ilie Bolojan susţine că Ludovic Orban este cel mai potrivit pentru a conduce partidul.

„Sunt două elemente importante, primul se referă la personalitatea candidaţilor. Sunt nişte oameni diferiţi. Al doilea element este legat de susţinători. Legat de candidaţi, domnul Orban, orice s-ar spune, este un lider al PNL care a crescut singur, care a participat la competiţii electorale, care cunoaşte partidul, care are o experienţă adminsitrativă de la Parlament la un consilier local, la un viceprimar de capitală, la ministru al Transporturilor, să fie într-adevăr un lider în spatele căruia să te poţi alinia sau cu care să stai umăr la umăr. Domnul Buşoi nu este în această situaţie, deci nu are acest echipament de lider orice s-ar spune. Şi, în plus, are responsabilitatea, indiferent cât ar încerca s-o dilueze unii sau alţii, a unor rezultate proaste la organizaţia din Bucureşti, iar orice am face noi, dacă vrem să fim un partid performant, trebuie să obţinem rezultate cât mai bune şi în Bucureşti. Altfel, având în vedere populaţia Bucureştiului şi impactul semnificativ la alegeri, te afectează serios. Al doilea element este echipa de candidaţi. Plastic, cei care îl susţin pe Ludovic Orban suntem cea mai mare parte cei care generăm voturi, iar cei care îl susţin pe domnul Buşoi sunt cea mai mare parte cei care consumă voturi de la PNL”, a spus primarul liberal, conform News.ro.

Ilie Bolojan a mai precizat că primarii din partid, cu excepţia lui Emil Boc, care nu şi-a exprimat încă opţiunea, şi Nicolae Robu, îl vor susţine pe Ludovic Orban.

„Echipa din jurul lui Ludovic Orban se bazează în principal pe oamenii care au rezultate şi dacă toţi primarii din municipiile reşedinţă de judeţ cu excepţia domnului Boc, primarul de la Cluj care nu s-a pronunţat şi am înţeles de la dânsul că nu se va pronunţa sau a domnului Robu de la Timişoara care, având o relaţie personală cu domnul Buşoi, probabil va merge pe această variantă, ceilalţi primari de mari oraşe şi primarii noştri, în general, majoritatea îl susţin pe Ludovic Orban pentru că ştiu ce înseamnă un lider”, susţine Ilie Bolojan.