Biserica Albă a Bucureştilor a fost, la propriu, o perlă a sufletului, în cenuşiul istoriei Capitalei. Pe la 1702, Vişa - jupâneasă din Băjeşti, împreună cu preotul Neagu Dârvaş şi cu soţia lui, jupâneasa Rada, au ridicat în vechea mahala numită „a Vișchii" sau „a lui Popa Dârvaș" o biserică ce a preluat numele acesteia, fiind menționate amândouă în numeroase documente din secolul al XVIII-lea.
Ctitoria este contemporană cu Podul Mogoşoaiei, care va deveni Calea Victoriei, dar care, în trecut, se lungea ceva mai devale… „Aranjat e de minune / Ici-colo câte un palat, / Lângă nişte case bune / Câte-un bordei sfărâmat”… descria zona, un pamfletar în 1857. Numele de „Biserică Albă” i s-a atribuit la începutul secolului al XIX-lea și provine de la interiorul multă vreme nepictat, nu de la exteriorul coliliu. În anul 1873, pictura bisericii a fost realizată în ulei de renumitul pictor Gheorghe Tăttărescu. Catapeteasma, o capodoperă în sine, prezintă o frumoasă ornamentație florală și icoane ale aceluiași pictor. George Călinescu o socotea „surprinzătoare prin albul ei imaculat de biserică rurală în inima unui oraş mare”. Există aici o frumoasă tradiţie a muzicii corale: în perioada interbelică corul Bisericii Albe era considerat cel mai bun din Bucureşti.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20