Istoria lăcașului începe în 1807, când colonelul Nicolae Dărăscu, grav bolnav, își lasă prin testament moștenirea nepotului său, Amza Năiescu, condiționându-l să ridice o biserică pe proprietatea sa de aici, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. În Bucureștiul denumit în aceea vreme „micul Paris”, nu putea să fie zidită altfel decât în stilul eclectic al școlii academice franceze. Construcția a durat 3 ani și s-a desfășurat sub stricta și directa supraveghere a vistiernicul Amza Năiescu, împreună cu Dimitrie și Dionisie Darjescu. După moartea lui Amza Năiescu, în anul 1832, Epitropia bisericii, familia și enoriașii hotărăsc ca sfântul lăcaș să poarte numele de „Biserica Amzei”. Biserica a fost restaurată în 1846, fiind afectată de un incendiu de mari proporții, iar lucrările s-au reluat în anul 1875, pentru ca între 1898 și 1901 să fie reclădită din temelie și adusă la dimensiunile măiestoase de astăzi. Pictura a fost executată de pictorul profesor Umberto Marchetti, iar biserica a fost sfinţită în 1901 de Mitropolitul Primat D.D. Iosif Gheorghian.