MATERIAL REALIZAT ÎN CADRUL „BUCUREȘTI – CENTENAR” – PROGRAM CULTURAL DERULAT DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN ADMINISTRAȚIA MONUMENTELOR ȘI PATRIMONIULUI TURISTIC.

În 1560, vodă Petru cel Tânăr începe construcţia mânăstirii, ce va fi terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. Numele s-ar trage de la o bătălie crâncenă din 1632, care s-a dat aici, între oastea Țării Românești, condusă de Matei Basarab, și cea turcă, în frunte cu Radu Iliași, trimis de sultan pentru a îl înlătura din scaun pe Basarab. Încleştarea ar fi fost atât de grozavă încât mulţimea ghiulelelor din plumb ar fi acoperit acoperişul mânăstirii. Matei Basarab a învins. De altfel, domnitorul și Elena Doamna sunt zugrăviţi în frumosul lăcaş la ctitori. La 1821, Tudor Vladimirescu, ajuns cu oastea sa la București, își stabilește tabăra la Plumbuita. În 1848, autoritățile închid în beciurile de aici capii Revoluției. Nici în timp de pace, mănăstirea nu a cunoscut liniştea: fiind închinată Mănăstirii Xiropotamu, Plumbuita este jefuită de către călugării greci, averile ei luând calea Sfântului Munte. Cu o asemenea istorie agitată, în mod firesc, la Plumbuita, liniştea e la mare preţ.