Cabanierii au protestat cu LUMÂNĂRI şi COLIVĂ faţă de închiderea TRANSALPINEI VIDEO

Cabanierii şi hotelierii şi-au strigat nemulţumirile faţă de închiderea celei mai spectaculoase şosele din ţară. Protestul a avut loc chiar în faţa sediului drumurilor naţionale din Rânca.

RomaniaTV.net
03 iul. 2014, 06:31
Cabanierii au protestat cu LUMÂNĂRI şi COLIVĂ faţă de închiderea TRANSALPINEI VIDEO

În urmă cu două zile, CNADNR a anunţat că Transalpina va fi închisă pe o perioadă nedeterminată. Cabanierii din Rânca, dar şi din zonele adiacente sunt disperaţi din cauza pierderilor pe care le înregistrează odată cu închiderea Transalpinei.

„Este drum închis cum a fost şi acum 2 ani, şi acum 3 ani. Dar atunci, din păcate, se circula, nimeni nu avea nicio problemă, chiar dacă se turna covor asfaltic, nimeni nu a închis drumul. Dintr-o dată, după 2 ani în care oamenii au văzut ce are de oferit Transalpina, vin alţii cu alte interese şi inchid drumul care nu era deschis oficial”, a declarat Iulian Neagră.

La rândul său, hotelierul Mihai Popescu a spus că „Pe Transalpina se circula foarte bine. Nu e nevoie de parapeţi pentru că drumul e foarte lat, iar peisajul este mirific, străinii s-ar bucura foarte mult să aibă şi ei aşa ceva sau vină să vadă aşa ceva”.

Pentru că nu mai au clienţi, proprietarii hotelurilor şi pensiunilor de la Rânca se gândesc chiar să închidă afacerile.”Sunt tentat ca la sfârşitul lunii să inchid pensiunea, închid afacerea şi sunt nevoit să trimit oamenii în şomaj”, a spus unul dintre cabanieri.

„Nu acestea sunt cele mai mari pierderi, ale patronilor, repet: sunt dramele angajatilor nostri care nu au in jud gorj. suntem incantati sa li se ofere altceva in jud gorj, sutele de oameni sa mearga in alta parte sa-si castige existenta, a spus Maria Vintilescu, o patroană de hotel.

În urmă cu două zile CNADNR a anunţat că Transalpina va fi închisă pe o perioadă nedeterminată. Decizia a fost luată pentru că drumul nu are parapeţi, nu este marcat şi este considerat periculos pentru şoferi.