Cadavru de 150 de kilograme, coborât cu scara de pompieri

Intervenţie neobişnuită la Botoşani. Un bărbat supraponderal a murit pe acoperişul unei foste fabrici şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a coborî cadavrul.

12 apr. 2017, 06:58
Cadavru de 150 de kilograme, coborât cu scara de pompieri

Bărbatul a urcat pe scări cele cinci etaje şi, la scurt timp după ce-a ajuns pe acoperiş, a căzut inconştient. Martorii au sunat imediat la 112, însă medicii nu au reuşit să-l salveze.

„A venit cu şefu’ să vadă lucrarea şi când a ajuns sus, a mai stat un pic şi apoi gata. A făcut efort, a urcat pe scări. Avea undeva la 150 de kilograme”, povesteşte un martor.

Din cauza greutăţii victimei, a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Ei au venit cu o autospecială cu scară, pe care au folosit-o pe a coborî cadavrul de pe clădire.

„O intervenţie atipică pentru pompieri, dar cu risc pentru orice persoană care ar fi încercat să folosească scările interioare. Ne-am ajutat de tehnica de intervenţie din dotarea detaşamentului de pompieri Botoşani şi am coborât o persoană decedată de pe acoperişul unei clădiri dezafectate”, a declarat un pompier.

Medicii cred că a fost vorba despre un infarct, cauzele exacte vor fi însă stabilite abia după efectuarea autopsiei.