Cadavrul unui bărbat, găsit pe un câmp din Vitomireşti, judeţul Vâlcea

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, Petre Vieru, din comuna vâlceană Drăgoeşti, dat dispărut de o săptămână, a fost găsit mort pe un câmp din comuna Vitomireşti, judeţul Olt. Cel mai probabil, bărbatul a fost surprins pe câmp de viscol şi zăpadă şi a murit îngheţat.

RomaniaTV.net
08 mart. 2018, 10:23
Cadavrul unui bărbat, găsit pe un câmp din Vitomireşti, judeţul Vâlcea

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit pe un câmp din apropierea satului Dejeşti, comuna Vitomireşti (Olt), scrie Mediafax. Potrivit poliţiştilor, cu ocazia examinării cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violenţă.

Surse apropiate anchetei au declarat că, cel mai probabil, bărbatul a fost surprins pe câmp de viscol şi zăpadă, murind îngheţat.

Petre Vieru fusese dat dispărut pe 1 martie de către soţia acestuia, după ce nu mai răspundea la telefon şi nu era de găsit.

„În ziua de 7 martie, în urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 11 Verguleasa, a fost identificat bărbatul de 57 de ani dat dispărut de familie, acesta fiind găsit decedat pe un teren, pe raza satului Dejeşti, comuna Vitomireşti, într-o zonă puţin locuită. Au fost găsite asupra sa telefonul mobil, portofelul, în care avea actele de stare civilă, suma de 70 lei şi alte documente. Persoana era dată în urmărire naţionala întrucât familia sesizase dispariţia acestuia. A fost depus la Serviciul de Medicină Legală Olt, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.