VESTE BUNĂ pentru profesori. Drepturile salariale obţinute în instanţă, plătite din Fondul de rezervă

Guvernul a decis, luni, prin ordonanţă de urgenţă, ca Bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale să poată fi suplimentat din Fondul de rezervă bugetară, pentru plata drepturilor salariale obţinute de cadrele didactice în urma unor decizii judecătoreşti.

22 sept. 2014, 13:55
VESTE BUNĂ pentru profesori. Drepturile salariale obţinute în instanţă, plătite din Fondul de rezervă

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat luni că Executivul a creat un mecanism astfel încât să poată fi alocaţi bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata către cadrele didactice a unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, transmite Agerpres.

Potrivit lui Dragnea, decizia a fost luată prin intermediul unui proiect de ordonanţă privind stabilirea unor măsuri financiare pentru activitatea administrativă, care a fost aprobat de Guvern.

Cadrele didactice vor primi 150 de euro pentru dezvoltare profesională

‘Nu ştim acum câte hotărâri judecătoreşti vor veni, nu poate să evalueze nimeni lucrul acesta, dar şi dacă vin, ele tot trebuie plătite. Noi am stabilit acum mecanismul de plată’, a spus Liviu Dragnea, care a adăugat că aceste plăţi nu presupun suplimentări bugetare.

Pe de altă parte, vicepremierul a afirmat că în acelaşi act normativ au fost introduse prevederi potrivit cărora Ministerul Educaţiei, precum şi instituţiile de învăţământ universitar de stat să poată finanţa din bugetele proprii activităţi sportive, culturale şi artistice, precum şi activităţi profesionale pentru asociaţii şi organizaţii studenţeşti.

Liviu Dragnea: Ne aşteptam ca UDMR să susţină Ordonanţa privind migraţia aleşilor locali VIDEO