Câine salvat din apele îngheţate ale Someşului VIDEO

Pompierii dejeni au reuşit să salveze un câine din apele îngheţate ale Someşului, care rămăsese captiv în gheaţă, în dreptul localităţii Petreşti.

10 ian. 2019, 11:09
Câine salvat din apele îngheţate ale Someşului VIDEO

Conform ISU Cluj, cel mai probabil gheaţa a cedat în momentul când animalul a încercat să traverseze râul şi acesta a fost prins în golul creat.

„Oamenii de la casele din apropiere au auzit schelălăitul câinelui şi au încercat să ajungă la el folosind o barcă de agrement (gonflabilă). Barca de o persoană s-a spart la contactul cu gheaţa tăioasă şi numai o minune a făcut ca persoana din barcă să poată ieşi la mal. Oamenii inimoşi nu s-au descurajat şi au solicitat ajutorul pompierilor dejeni”, au transmis presei reprezentanţii ISU Cluj.

Folosind barca de salvare, militarii au reuşit să spargă cu lopeţile gheaţa pe o distanţă de circa 10 metri şi să ajungă în apropierea câinelui, care începea deja să prezinte semne de epuizare.

Pompierii militari au reuşit să-l elibereze dintre sloiuri, însă animalul a fugit imediat ce a fost adus la mal, fără a da şansa salvatorilor să îl încălzească şi să îl ducă într-un loc protejat.