Căldură mare în Brazilia: Animalele de la zoo se răcoresc cu îngheţată FOTO

În America de Nord este frig de crapă pietrele, însă unele animale de la grădinile zoologice din Brazilia îşi doresc un pic de frig, având în vedere că la ele este caniculă. Aşa că îngijitorii lor le răsfaţă cu îngheţată.

RomaniaTV.net
10 ian. 2014, 18:40

Îngheţata, făcută chiar la grădina zoologică din Rio de Janeiro special pentru animăluţe, are arome pentru fiecare gust. Pentru marile feline sunt bucăţi de gheaţă de 30 de kilograme cu carne crudă, pentru urşii bruni sunt îngheţate pline de fructe, iar pentru elefanţi – gheaţă cu multe banane.

Maimuţele primesc îngheţate pe băţ cu căpşune şi mango, care li se par apetisante chiar şi vizitatorilor. Deliciul preferat al animalele pare a fi, însă, iaurtul îngheţat, potrivit îngrijitorilor.