CALENDAR ORTODOX 2015: Ce sfinţi sărbătorim miercuri

CALENDAR ORTODOX 2015: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători de peste an. 

06 oct. 2015, 11:41
CALENDAR ORTODOX 2015: Ce sfinţi sărbătorim miercuri

Sărbători religioase 7 octombrie

Ortodoxe 
Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie

Greco-catolice 
Sf. m. Sergiu și Vach; Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului

Romano-catolice 
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului

Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 7 octombrie, au deținut funcții înalte în armata imperială în timpul împăratului Maximian (286-305). Denunțați că nu aduc jertfe zeilor, au fost îndemnați să intre în templul păgân pentru a participa la ritual, dar au refuzat, mărturisind că sunt creștini. Au fost legați cu lanțuri și purtați așa pe străzile Romei, după care au fost trimiși în Antiohia pentru judecată, pentru că fiind apropiați ai împăratului Maximian acesta nu a dorit să asiste la suferința Sfinților Mucenici. Acolo au fost supuși la chinuri. Sfântul Vah a murit în timpul chinurilor, Sfântului Serghie i-a fost tăiat capul, după ce a îndurat multe suferințe, dar nu și-a lepădat credința.

Capetele acestor Sfinți Mucenici au fost aduse în țara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521) și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Sfintele moaște au fost mutate la Catedrala mitropolitană din Craiova în 1949. Părticele din moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah se găsesc și la biserica Palatului Cotroceni.