CALENDAR ORTODOX 2016: Ce sfinţi sărbătorim sâmbătă

CALENDAR ORTODOX 2016: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai imporante sărbători religioase.

19 aug. 2016, 16:53
CALENDAR ORTODOX 2016: Ce sfinţi sărbătorim sâmbătă

Ortodoxe 
Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie

Greco-catolice 
Pf. Samuil; Sf. Bernard

Romano-catolice 
Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet

Sfântul Proroc Samuel este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 august. Este cel prin care, în istoria poporului evreu, s-a făcut tranziția între perioada judecătorilor și cea a regilor, cu aproximativ 1000 de ani înainte de Hristos. 
Originar din Muntele Efraim, Sfântul Proroc Samuel a fost fiul lui Elcana și al prorociței Ana. Pentru că multă vreme mama sa nu a avut copii s-a rugat Domnului pentru un fiu, pe care i l-a făgăduit.

Așa s-a născut Samuel, care la vârsta de trei ani a fost lăsat de părinții săi în Biserica Domnului din Silom, în îngrijirea și sub ascultarea arhiereului și judecătorului Eli.

Din tinerețe și până la o vârstă înaintată a mijlocit între israeliți și Domnul lor, Iahve, ajungând, în vremea luptelor cu filistenii judecător peste Israel. Ajuns la bătrânețe, israeliții nu au acceptat ca fii săi să îi urmeze și l-au rugat pentru un rege așa cum aveau și celelalte popoare. 
Sfântul Proroc Samuel l-a ales ca rege mai întâi pe Saul, fiu din casa lui Veniamin, una dintre cele 12 seminții ale lui Israel. Saul a greșit în fața Domnului, neascultând porunca Lui de a nu opri din prăzile luate în urma unei lupte. Întrebat despre această, regele a răspuns că au fost luate din prăzi oi și vite spre a fi aduse jertfă Domnului Dumnezeului lui Samuel.

Răspunsul Sfântului Proroc Samuel a fost: „Au doară arderile de tot și jertfele sunt tot așa de plăcute Domnului, ca și ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa și supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor.

Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel”. (Regi I, 15; 22-23)

În urma greșelii acestuia a uns un nou rege al Israelului, pe David, fiul cel mai mic al lui Iesei Betleemitul, din neamul căruia se va naște Mântuitorul Iisus Hristos.