Ortodoxe 
Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Ier. Ignatie, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice 
Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

Reacția incredibilă a unei cliente supărate pentru că nu ...

România, pe primul loc în UE la incidenţa şi mortalitatea ...

Romano-catolice 
Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 23 octombrie. 
Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. A trăit din tinerețe o viața aspră, niciodată n-a mâncat bucate sau untdelemn, ci numai pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă.

Sfântul Apostol Iacob se numea fratele Domnului, fiind unul din copii Sfântul Iosif pe care i-a avut din căsătoria sa cu Salomeea, fiica lui Agheu, frate al dreptului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.

Prin această căsătorie, Iosif era rudă cu familia Botezătorului Ioan și, prin urmare, și cu Fecioara Maria, care era verișoară cu Elisabeta, mama Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Logodna dintre Sfântul Iosif și Fecioara Maria a fost făcută de către familie, pentru protecția Sfintei Fecioare, care trebuia să fie ocrotită de o rudă mult mai în vârstă, pentru că amândoi părinții săi muriseră.

Din căsătoria cu Salomeea, Iosif a avut patru fii, Iacob, Simion, Iuda și Iosi, care au fost ucenici ai Mântuitorului, și trei fiice, Estir, Maria și Salomeea, care au făcut parte din grupul femeilor mironosițe. 
Potrivit tradiției, Sfântul Iacob a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului și a avut parte de o moarte martirică, fiind ucis cu pietre de evrei în anul 62.

Este o zi sfântă și, dacă nu poți ajunge la slujba de la biserică, este bine să rostești Psalmul 50 înainte de prânz. Este bine să îl spune pentru iertarea păcatelor.

fântul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Şi era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască şi Îi urmă pretutindeni, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau din Preacurata Lui gură şi vedea minunile ce se făceau de El. Pe aceşti doi fraţi apostoli i-a iubit Domnul atât de mult, încât unuia dintre ei i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce. Însă şi ei au iubit atât de mult pe Domnul lor şi atâta râvnă au arătat după El, încât au voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau în Hristos, ca să-i piardă. Şi ar fi făcut aceasta, dacă nu i-ar fi oprit îndelungrăbdătorul Hristos.

    Pe aceşti amândoi fraţi, Iacob şi Ioan şi pe Sfântul Apostol Petru nicidecum nu-i lăsa Domnul fără să le spună ceva; şi mai ales le descoperea lor mai mult decât celorlalţi, dumnezeieştile Lui taine, precum pe Tabor, când, vrând să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan. Iar după patima cea de bunăvoie şi după Învierea şi Înălţarea Domnului nostru şi după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacob s-a dus în Spania şi în alte părţi, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a întors iarăşi în Ierusalim. Şi a fost iudeilor înfricoşător ca un tunet, pentru că, neîndoindu-se, învăţa cu toată îndrăzneala despre Iisus Hristos, cum că El este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Şi biruia pe farisei şi pe învăţătorii Legii din dumnezeieştile Scripturi, mustrând şi ocărind împietrirea inimii şi necredinţa acelora. Iar ei, neputând să stea împotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrăjitor, anume Ermoghen, ca să aibă înfruntare cu Iacob şi să-i ruşineze învăţătura lui.

    Vrăjitorul, fiind mândru şi nevoind să vorbească singur cu Iacob, a trimis pe ucenicul său, care se numea Filit, zicând: „Nu numai pe mine singur, dar nici pe ucenicul meu nu va putea Iacob să-l biruiască în înţelepciune. Dar Filit, vorbind cu Sfântul Iacob, n-a putut să se împotrivească înţelepciunii Sfântului Duh, care era în apostol; ci a tăcut ca un mut şi nu şi-a deschis gura spre împotrivire. Şi, cunoscând adevărul, s-a umilit, şi întorcându-se la vrăjitor, învăţătorul său i-a spus că este nebiruită învăţătura lui Iacob, pe care o întăreşte şi cu minuni, sfătuind pe învăţător, ca, lăsându-şi dăscălia sa, să binevoiască să fie ucenic al lui Iacob. Iar tiranul Ermoghen, cu vrăjile sale, a chemat pe diavoli şi le-a poruncit, ca să ţină pe Filit în loc, ca pe un legat, ca să nu se poată mişca câtuşi de puţin şi i-a zis: „Voi vedea de te va izbăvi Iacob acela”. Iar Filit a trimis pe un oarecare în taină la apostol, înştiinţându-l despre legarea sa de la diavol, prin vrăjile lui Ermoghen. Iar apostolul a trimis la el mahrama sa, poruncindu-i, ca, luîndu-o, să zică cuvintele acestea: Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul ridică pe cei surpaţi. Zicând acestea Filit, îndată s-a liberat din legarea cea nevăzută, iar diavolii, prin mahrama apostolului înfricoşându-se de puterea cuvintelor celor grăite, au lăsat pe Filit, care, batjocorind pe Ermoghen, a alergat la Sfântul Iacob şi, învăţând dreapta credinţă, s-a botezat.

    Ermoghen, umplându-se de mânie şi ură, a jurat pe diavolii ce-i slujeau, ca pe Iacob şi pe Filit legaţi să-i aducă la dânsul. Dar după ce s-au apropiat diavolii de casă în care era Sfântul Iacob cu Filit, îndată Îngerul Domnului, prin porunca lui Dumnezeu, a prins pe diavolii aceia şi, legându-i cu nevăzute legături, îi muncea. Iar diavolii cei nevăzuţi, minunându-se de puterea lui Dumnezeu, strigau în auzul tuturor, zicând: „Iacobe, Apostole al lui Hristos, fii milostiv nouă, pentru că noi cu porunca lui Ermoghen am venit să te legăm pe tine şi pe Filit; dar iată, acum suntem tare legaţi şi cumplit munciţi!” Iar Sfântul Iacob a zis: „Îngerul lui Dumnezeu cel ce v-a legat pe voi, acela să vă dezlege şi, ducându-vă, aduceţi aici la mine pe Ermoghen, fără de nici o vătămare”. Şi îndată diavolii fiind dezlegaţi, au alergat la Ermoghen şi apucându-l, într-o clipeală a ochiului, l-au legat şi l-au dus înaintea apostolului, rugind pe apostol ca să-i libereze şi să izbândească asupra lui Ermoghen. Iar apostolul a întrebat pe diavoli pentru ce n-au legat pe Filit, precum le-a fost lor porunca de la Ermoghen. Răspuns-au diavolii: „Noi nici muştele din casa ta nu putem să le mişcăm”.

    Deci, a zis apostolul către Filit: „Domnul nostru ne-a poruncit să răsplătim bune pentru rele; deci, dezleagă pe Ermoghen şi-l fă slobod de diavoli”. Şi a fost aşa, iar apostolul a zis către Ermoghen cel dezlegat din legăturile diavolilor: „Domnul nostru nu voieşte ca să aibă slugi fără voie, slujindu-i de nevoie, ci de voia cea bună. Deci, tu du-te oriunde voieşti”. Şi a zis Ermoghen: „Dacă voi ieşi din casa ta, îndată mă vor ucide diavolii, pentru că ştiu cât de cumplită este mânia lor şi nu-mi este cu putinţă să mă izbăvesc de dânşii, dacă nu mă vei apăra tu”. Atunci apostolul i-a dat în mâini toiagul său, pe care-l purta la drum. Iar Ermoghen, mergând cu toiagul acela la casa sa, nici o supărare sau frică n-a avut de la diavoli. Şi, cunoscând puterea lui Hristos şi neputinţa diavolească văzând-o, a adunat toate cărţile vrăjitoriei sale şi le-a dus la Sfântul Iacob şi, căzând la picioarele lui, striga: „Robule al lui Dumnezeu Cel adevărat, cel ce scoţi sufletele omeneşti din pierzare, miluie-şte-mă şi primeşte-mă pe mine, vrăjmaşul tău, în ucenicie”. Deci, învăţând Ermoghen sfânta credinţă, a primit Sfântul Botez, iar cărţile vrăjitoreşti din porunca apostolului le-a ars şi s-a făcut slujitor al lui Hristos; şi făcea minuni în numele lui Hristos.

    Aceasta văzând-o evreii, s-au pornit cu mânie mare şi au îndemnat pe împăratul Irod ca să ridice goană asupra Bisericii lui Hristos şi pe Iacob să-l ucidă. Deci, împăratul Irod a poruncit ca să facă rău unora din Biserică şi a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Văzând că aceasta a plăcut evreilor, a poruncit a prinde şi pe Petru, pe care l-a şi pus în temniţă. Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei scrie despre Sfântul Iacob, că, pe când era osândit de Irod la moarte, un bărbat oarecare anume Iosia, unul din cei ce a pârât pe apostol către Irod, văzând bărbăţia şi îndrăzneala Sfântului Iacob, nevinovăţia şi sfinţenia lui cunoscându-le şi adevărul cuvintelor grăite de dânsul pentru venirea lui Mesia înţelegându-l, a crezut în Hristos şi mărturisitor al lui Hristos deodată s-a arătat. Atunci şi Iosia împreună cu Sfântul Apostol Iacob a fost osândit la moarte.

    Mergând împreună la locul cel de moarte, pe un slăbănog oarecare ce zăcea lângă cale, apostolul l-a făcut sănătos. Iar când îşi gătea grumajii săi spre tăiere, a rugat Iosia pe Sfântul Iacob ca să-i ierte păcatul cel făcut din neştiinţă, căci a fost clevetitor asupra lui la împărat. Iar apostolul, cuprinzându-l, l-a sărutat, zicând: „Pace ţie”. Şi şi-au plecat amândoi capetele spre tăiere şi astfel s-au sfârşit. Iar după tăiere, ucenicii Sfântului Apostol Iacob, luând trupul învăţătorului lor, cu dumnezeiască povăţuire l-au dus în Spania, unde şi până acum se dăruiesc din mormântul lui tămăduiri de boli; şi se săvârşesc minuni întru slava lui Hristos Dumnezeu, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, de toată făptura în veci. Amin.