Ortodoxe
Sfânta şi Marea Marţi (Denie); Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi Ilirie

Greco-catolice
Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Orașul din România de care fuge oricine! Chiar dacă chiriile ...

Cei din PSD cer USR-ului să o excludă pe Clotilde Armand din ...

Romano-catolice
Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I

Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 3 aprilie.

A trăit în perioada iconoclasmului (un curent eretic care a impus distrugerea icoanelor). S-a născut în Cezareea Bitiniei (Bitinia este o regiune istorică aflată în Asia Mică, între Marea Neagră şi Marea Marmara) din părinţi drept credincioşi. Tatăl său se numea Filaret şi s-a făcut monah, iar mama sa şi-a dat sfârşitul la opt zile după naşterea pruncului Nichita.

Sfântul Nichita a intrat în Mănăstirea Midichiei, a neadormiţilor, zidită pe muntele Olimp, unde era egumen stareţul Nichifor. După şapte ani de vieţuire aici a fost silit de egumen să se preoţească şi l-a hirotonit însuşi patriarhul Tarasie. I s-a încredinţat toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slăbit de bătrâneţe, căruia i-a urmat la stăreţie.

Lupta împotriva icoanelor, în noul ei val, după moartea împărătesei Irina, a fost deschisă de împăratul Leon Armeanul, în anul 813. Drept credincioşii, care se împotriveau acestei erezii susţinută cu forţa de autorităţii imperiale, erau prigoniţi, clericii surghiuniţi şi însuşi patriarhul a fost înlocuit cu un om al împăratului, trecut în câteva zile prin toate treptele ierarhiei. În acest timp, împreună cu alţi egumeni, Sfântul Nichita a fost închis în temniţă şi, apoi, trimis în surghiun.

Slăbit de suferinţe şi de bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, Sfântul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci a rămas la linişte, într-un schit, de unde s-a mutat la Domnul.

Denia din Sfânta şi Marea Marţi face pomenirea Pildei celor zece fecioare, spusă de Mântuitorul Hristos (Matei, 25; 1-13).

Biserica îndeamnă prin aceasta rânduială la milostenie în chipul dragostei faţă de Dumnezeu şi de aproape, care împlineşte nevoinţele ascetice. Prin parabola acestei zile se arată că nevoinţele, postul şi metaniile fără întoarcerea cu dragoste către aproapele nostru nu sunt mântuitoare. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)