Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei

Greco-catolice
Sf. m. Eusignie; Sf. Papă Fabian 

Alte Articole

Ce poveste de dragoste a trăit Carmen Harra! Ce a făcut după ...

Cum îți dai seama dacă uleiul de măsline este contrafăcut ...

Acești elevi pot avea o vacanță de Paște mai lungă. Calendarul ...

Romano-catolice
Sfinţirea Bazilicii „Sf. Maria cea Mare” 

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul), pomenit în calendarul creştin ortodox la 5 august, a fost un sihastru, călugărit la Mănăstirea Neamţ din Moldova, care şi-a petrecut 24 de ani în Ţara Sfântă, pe Valea Iordanului şi în pustiul Hozeva.

S-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, la 23 iulie 1913, într-o familie de ţărani credincioşi. Între anii 1926-1932, Ilie, cum se numea din botez, a urmat Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” şi Liceul „Dimitrie Cantemir” din Cernăuţi.

A intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În acelaşi an, a plecat cu alţi doi călugări să se închine la Mormântul Domnului din Ierusalim, unde a rămas definitiv.

Între anii 1939-1940, Ioan Iacob a trăit în pustiul Qumran, într-o peşteră aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic tot restul vieţii. Între 1940-1941, Ioan Iacob a stat cu mai mulţi călugări într-un lagăr pe Muntele Măslinilor, din cauza războiului.

După ce a fost eliberat, s-a reîntors la Mănăstirea Sfântul Sava, iar în 1947 a fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt de mitropolitul Irinarh.

A fost numit egumen la schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, aproape de locul unde s-a botezat Hristos. Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan a săvârşit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris şi tradus numeroase pagini patristice de învăţătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară.

În 1952, s-a retras, împreună cu ucenicul său, în pustiul Hozeva, aproape de Ierihon, un an mai târziu aşezându-se într-o peşteră din apropiere, numită Chilia „Sfintei Ana”, unde, după tradiţie, se ruga Sfânta Ana lui Dumnezeu să-i dăruiască o fiică – pe Maica Domnului.

În acest loc a stat Ioan Iacob timp de şapte ani de zile, în rugăciuni, în privegheri, în posturi îndelungate, în cugetări duhovniceşti, răbdând tot felul de suferinţe, ispite şi lipsuri. La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârşit din viaţă, în vârstă de numai 47 de ani.

În anul 1980, un monah care îl cunoscuse pe când trăia în pustiul Hozeva a venit în Ţara Sfântă, dorind să-l vadă pe cuviosul Ioan. Auzind însă că a murit de 20 de ani, s-a dus la peştera „Sfânta Ana” pentru a se închina la mormântul lui. Acolo, a obţinut îngăduinţa de a-i deschide mormântul. Ridicând capacul sicriului, a constatat că trupul lui Ioan Iacob nu putrezise, ci, mai mult, răspândea un miros foarte plăcut.

Cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului, aceste moaşte au fost puse într-o raclă din lemn de chiparos şi sticlă şi aşezate în biserica Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul”. Din acea zi, numeroşi pelerini vin să se închine şi să ceară ajutor la racla Cuviosului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii lui şi văzând cinstitele sale moaşte care se păstrează nestricate, l-a canonizat ca sfânt, la 20 iunie 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob cel Nou de la Neamţ (Hozevitul)”, fiind pomenit în fiecare an la 5 august, ziua morţii lui.