CALENDAR pentru prezidenţiabilul PSD. Ponta: Cine doreşte să candideze trebuie să parcurgă anumite proceduri

Victor Ponta a anunţat luni, în debutul şedinţei Biroului Permanent al partidului, că persoanele care vor dori să candideze la funcţia de preşedinte al României vor trebui să parcurgă anumite proceduri stabilite în acord cu Statutul PSD.

RomaniaTV.net
16 iun. 2014, 09:23
CALENDAR pentru prezidenţiabilul PSD. Ponta: Cine doreşte să candideze trebuie să parcurgă anumite proceduri

Victor Ponta a subliniat că va propune conducerii partidului spre aprobare calendarul acestor proceduri.

‘Astăzi o să vă propun un calendar de desemnare a candidatului nostru la funcţia de preşedinte. Congresul va fi în septembrie, dar până atunci nu putem să stăm până în ziua Congresului cu procedurile. O să facem nişte proceduri care sunt acoperite şi de Statut şi oricine doreşte şi simte că poate candida la funcţia de preşedinte trebuie să treacă prin aceste proceduri’, a spus Ponta, citat de Agerpres.

SONDAJ Operations Research: Ponta, lider în topul prezidenţialelor cu 45%. Iohannis – 26%, Ungureanu – 13%

Premierul a adăugat că persoana desemnată să candideze pentru funcţia de preşedinte al României va fi stabilită în comun cu partenerii PSD – PC şi UNPR.

‘Este o funcţie mult prea serioasă, cea mai importantă. Noi vom avea candidatul nostru împreună cu PC şi UNPR şi cred că această vară este dedicată construcţiei unui proiect politic care să şi câştige în luna noiembrie’, a conchis premierul.

UPDATE Victor Ponta a anunţat, după şedinţa BPN, că s-a stabilit ca pe 30 iunie să fie convocat Comitetul Executiv Naţional, iar pe 1 august Consiliul Naţional, urmat în septembrie de Congres. „La Consiliul Naţional se stabilesc procedurile şi se depun candidaturile din partea celui sau celor care vor să candideze în interiorul PSD pentru a fi desemnaţi ca şi candidaţi la Preşedinţia Românie”, a spus Ponta.