Călin Popescu Tăriceanu: Mircea Ionescu-Quintus a fost mentorul nostru în perioada cea mai grea a existenţei PNL

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe familiei lui Mircea Ionescu-Quintus, declarându-se mândru că PNL a avut un astfel de președinte, ''care a reușit să întruchipeze sobrietatea și eleganța în politică, dar și iubirea de țară și de neam''.

16 sept. 2017, 16:44
Călin Popescu Tăriceanu: Mircea Ionescu-Quintus a fost mentorul nostru în perioada cea mai grea a existenţei PNL

”Îmi iau rămas bun cu adâncă tristețe de la Mircea Ionescu-Quintus, cel care a fost mentorul nostru în perioada cea mai grea a existenței PNL, după ratarea intrării în Parlament din 1992. Cu înțelepciunea care l-a caracterizat, cu experiența politică și de viață, cu bunătatea și cu prietenia cu care ne-a înconjurat, a reușit ceea ce părea puțin probabil pentru mulți: să ne mobilizeze pe toți pentru a readuce PNL-ul în 1996 în Parlament și pentru a-l repune în rândul partidelor care aveau să decidă cursul ulterior al României spre valorile euroatlantice. Sunt mândru că PNL a avut un președinte ca Mircea Ionescu-Quintus, care a reușit să întruchipeze sobrietatea și eleganța în politică, dar și iubirea de țară și de neam a unui adevărat patriot format la școala Brătienilor sau a lui I.G. Duca”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

El a arătat că Mircea Ionescu-Quintus a fost ”unul dintre mulții oameni politici care au trebuit să îndure grele suferințe în temnițele și lagărele de muncă ale regimului comunist proaspăt instalat”.

”A avut șansa să supraviețuiască și să poată duce mai departe flacăra liberalismului cu demnitate. Ne predă această responsabilitate și datorie pe care mă tem că unii nu o înțeleg. Condoleanțele mele sincere doamnei Viorica Ionescu-Quintus și fiului lor Răzvan. Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus Tăriceanu.

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a încetat din viață, vineri, la vârsta de 100 de ani. El va fi înmormântat luni la Ploiești.