CANNES 2015: Lungmetrajul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, distins cu Premiul „Un Certain Talent”

CANNES 2015: Filmul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, a primit, sâmbătă seară, premiul Un Certain Talent, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2015.

23 mai 2015, 18:37
CANNES 2015: Lungmetrajul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, distins cu Premiul „Un Certain Talent”

CANNES 2015: Lungmetrajul lui Corneliu Porumboiu, „Comoara”, a fost distins cu Premiul „Un Certain Talent”, în secţiunea „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes.

„Comoara” de Corneliu Porumboiu spune povestea a doi bărbați care trec printr-o mulțime de întâmplări surprinzătoare în încercarea lor de a descoperi o comoară. Din distribuție fac parte Toma Cuzin, Adrian Purcărescu și Corneliu Cozmei.

„Un Certain Regard” este o secțiune a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, paralelă competiției oficiale, care prezintă filme ce redau o viziune specială a cineaștilor din lumea întreagă. Juriul secțiunii Un Certain Regard este prezidat anul acesta de actrița Isabella Rossellini.