Căpşunile, la originea epidemiei de gastroenterită din Germania

Un lot de căpşuni congelate ar fi la originea epidemiei de gastroenterită din Germania. Numărul bolnavilor a ajuns la 11.000. Majoritatea sunt copii de grădiniţă şi elevi, care au mâncat la cantine preparate cu căpşuni.

RomaniaTV.net
06 oct. 2012, 17:05
Căpşunile, la originea epidemiei de gastroenterită din Germania

Autorităţile au precizat că lotul de fructe provenea din afara Uniunii Europene, dar nu au spus din ce ţară. Cei mai mulţi dintre pacienţi provin din Berlin şi din zonele estice ale ţării.

Potrivit medicilor, copiii prezintă greţuri, vărsături şi dureri de stomac. Totuşi, ei nu au simptome severe şi îşi vor reveni complet în câteva zile.