Captură record. Garda Financiară a confiscat 200.000 de dolari cash, de la o casă de schimb valutar

Comisarii Gărzii Financiare au confiscat de la o casă de schimb valutar din Bucureşti aproape 200.000 de dolari. Potrivit România TV, chiar şi ei s-au declarat surprinşi de suma uriaşă găsită neînregistrată, spunând că nu au mai confiscat niciodată o sumă cash atât de mare.

01 apr. 2013, 09:07
Captură record. Garda Financiară a confiscat 200.000 de dolari cash, de la o casă de schimb valutar

În urma unui control tematic, efectuat luni la mai multe case de schimb valutar din Capitală, comisarii Gărzii Financiare au avut surpriza să găsească la una dintre ele o sumă foarte mare de bani, care nu era trecută în acte.

Astfel, potrivit România TV, au fost descoperiţi 107.000 dolari, aproape 45.000 euro şi 7.000 de franci elveţieni, întreaga sumă fiind confiscată.

Chiar şi comisarii Gărzii Financiare s-au mirat de suma mare de bani care nu era trecută în registre, afirmând că nu au mai confiscat niciodată o sumă cash atât de mare.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii Financiare, patronul casei de schimb valutar a fost amendat cu 14.000 lei, iar activitatea societăţii a fost întreruptă pentru o perioadă de trei luni.