Carambol la ieşirea din Râşnov către Bran, un autocar implicat în accident

4 autoturisme şi un autocar au fost implicate într-un accident pe DN73.

04 aug. 2018, 08:31
Carambol la ieşirea din Râşnov către Bran, un autocar implicat în accident

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 73, la ieşirea din Râşnov către Bran, judeţul Braşov, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate 4 autoturisme şi un autocar, care au intrat în coliziune faţă-spate ca urmare a nepăstrării distanţei de siguranţă.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a unei persoane, din cel de-al doilea autoturism din carambolul format. Circulaţia rutieră nu este blocată, se desfăşoară alternativ, prin dirijarea poliţiei rutiere, valorile de trafic fiind în creştere.

Vezi şi: Carambol pe A2, coadă de 2 kilometri spre mare. Şapte maşini avariate, mai multe persoane au fost rănite