Care este programul celor reţinuţi în arestul Poliţiei Capitalei

Elena Udrea, reţinută 24 de ore în dosarul Microsoft, şi-a petrecut noaptea de marţi spre miercuri în arestul Poliţiei Capitalei, departe de camerele de luat vederi ale jurnaliştilor. Fostul ministru al Turismului va fi prezentat miercuri judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de arestare preventivă. Până să ajungă în faţa magistraţilor, unde îşi va susţine sau nu nevinovăţia, Elena Udrea va avea parte de un program lejer în arestul Poliţiei Capitalei, scrie "Adevărul".

RomaniaTV.net
11 feb. 2015, 07:28
Care este programul celor reţinuţi în arestul Poliţiei Capitalei

Mai exact, ea se va trezi la ora şase dimineaţa, va putea lua micul dejun undeva în jurul orei opt, iar după masă va avea chiar posibilitatea să facă o mică plimbare, ce-i drept, doar în curtea instituţiei. După-amiază, Elena Udrea va avea parte de masa de prânz, nu mai târziu de ora 14.00, iar apoi, până la ora 17.00, va putea să participe la activităţi de recreere.

Spre finalul zilei, în intervalul 17.30 – 18.30, va fi servită cina, iar la 22.00 se va da stingerea. Însă, până la această oră, Elena Udrea va afla dacă cererea procurorilor DNA privind arestare preventivă pentru 30 de zile a fost sau nu aprobată de judecători.