Care sunt plantele medicinale care culeg în luna mai şi cum te ajută să fii sănătos

Toţi românii au auzit de plantele medicinale, chiar dacă în multe dintre cazuri nu ştiu clar la ce folosesc. Cei care le întrebuinţează cred cu tărie în efectul vindecător al mamei Natură şi fie le utilizează în paralel cu medicamentele alopate, fie în lipsa acestora.

RomaniaTV.net
23 mai 2018, 12:21
Care sunt plantele medicinale care culeg în luna mai şi cum te ajută să fii sănătos

Salcâmul este un real pansament în gastritele hiperacide, dar şi un antidepresiv, atunci când îi folosim florile. Are de asemenea efect relaxant, expectorant, antispasmodic, dar şi aromatizant sau afrodisiac. Funcţionează ca şi calmant pentru persoanele stresate sau cu migrene, dar este recomandat în infuzii sau decoct şi pentru dureri reumatismale, tuse expectorantă, dureri dentare, de stomac, dar şi ulcer gastroduodenal, colici abdominale, esofagită de reflux şi hiperaciditate.

Socul este cunoscut pentru combaterea gripei, dar şi pentru detoxifiere. Preparatele au efect în broşite, faringite, gripă, dar şi în gută, reumatism ori infecţii urinare. Extern este folost pentru tratarea degerăturilor, a urcioarelor sau conjunctivitelor, dar şi a abceselor, furunculelor sau acneei.

Citeşte şi Această plantă cu flori minunate te OTRĂVEŞTE. Nu o mai ţine în casă

Dudul alb şi negru are proprietăţi recunoscute în combaterea diabetului şi a diareei. Scoarţa de dud are efecte bune şi în tratarea bolilor de ficat, a scorbutului, icterului, teniei, fiind adjuvant inclusiv în constipaţie. Fructele şi coaja rădăcinii se folosesc împotriva enteritelor cronice, a gastritei, ulcerului şi viermilor intestinali. Extern, dudul este bun în stomatite, afte, angine, amigdalite.

Pătlagina este recomandată celor care suferă de maladii ale aparatului respirator, de astm bronşic, de tuberculoză, dar şi de afecţiuni hepatice şi/sau renale. Frunzele şi rădăcinile se pot culege din mai până în octombrie, iar rădăcinile se scot din pământ şi se spală. Au efect şi în cazul ulcerului, rănilor purulente sau arsurilor ori stomatitelor.

Citeşte continuarea pe Adevarul.ro.