Carmen Dan: Am făcut verificări în privinţa contractelor Tel Drum şi CJ Teleorman

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat miercuri că a făcut parte din comisiile care s-au ocupat de contractele încheiate între Tel Drum şi Consiliul Judeţean Teleorman, deoarece a fost consilier juridic la CJ Teleorman peste 10 ani.

RomaniaTV.net
14 feb. 2018, 14:38
Carmen Dan: Am făcut verificări în privinţa contractelor Tel Drum şi CJ Teleorman

„Am făcut o astfel de verificare, dar dumneavoastră cunoaşteţi, aşa cum ştie toată lumea, pentru că n-am ascuns, eu am lucrat mai bine de 10 ani ca şi consilier juridic în cadrul Consiliului Judeţean. Binenţeles că juriştii făceau parte din comisiile de achiziţii, că aşa spune legea”, a precizat Carmen Dan, după şedinţa de bilanţ a Jandarmeriei Române, potrivit Agerpres

Ea a fost întrebată de jurnalişti dacă a făcut parte, între 2008 şi 2009, din comisiile de licitaţii privind fonduri europene în contractele încheiate între Tel Drum şi Consiliul Judeţean Teleorman, contracte care în prezent sunt cercetate de DNA.

Citeşte şi Instanţa supremă dezbate cererea de ridicare a sechestrului pe bunurile firmei Tel Drum