Carmen Dan, despre prezenţa Jandarmeriei la DNA: Au fost multe persoane prezente şi de aceea au fost mai mulţi jandarmi

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a explicat prezenţa în număr foarte mare a jandarmilor luni dimineaţă la DNA, unde a fost prezent liderul PSD Liviu Dragnea, prin faptul că rolul jandarmilor este de a asigura ordinea publică, iar Jandarmeria şi-a mărit dispozitivul pentru a fi evitate eventuale incidente, în condiţiile în care au fost multe persoane prezente în faţa sediului DNA.

RomaniaTV.net
13 nov. 2017, 16:55
Carmen Dan, despre prezenţa Jandarmeriei la DNA: Au fost multe persoane prezente şi de aceea au fost mai mulţi jandarmi

Jandarmeria asigură accesul şi perimetrul ce deserveşte sediul acelei instituţii. Dispozitivul este flexibil. A fost şi o prezenţă numeroasă de persoane la DNA. În funcţie de condiţiile apărute atunci când s-a asigurat acea activitate, Jandarmeria şi-a mărit dispozitivul, pentru a nu fi niciun incident. Jandarmeria era prezentă pentru că era una dintre activităţile care îi intră în responsabilitate”, a declarat Carmen Dan.

Ea a spus că membrii PSD îl susţin în continuare pe Liviu Dragnea.

Întrebată dacă poate fi vorba de o demisie, în condiţiile în care foştii miniştri Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au demisionat pentru că au fost puse sub urmărire penală, Carmen Dan a spus că situaţia aceasta este una „total deosebită”.

Ştiţi în ce context s-a întâmplat asta. Este o situaţie total deosebită”, a subliniat Carmen Dan.

DNA a anunţat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru favorizarea dirmei Tel Drum.