Casa fetei decedate azi va fi scoasă la licitaţie. Orfană de mamă, fata muncea ca să-şi ajute familia

Andreea Chiriac, tânăra decedată astăzi la Spitalul Sf. Pantelimon, se străduia să economisească bani pentru un credit ipotecar, care să îi salveze casa de la scoaterea la licitație și familia de la evacuare forțată, scrie euractiv.ro.

03 nov. 2015, 14:49
Casa fetei decedate azi va fi scoasă la licitaţie. Orfană de mamă, fata muncea ca să-şi ajute familia

Andreea Chiriac își pierduse mama bolnavă de cancer la începutul liceului. În facultate, Chiriac muncea ca să își ajute și ea familia formată din tatăl său și sora mai mică, Roxana.

În 2008, în perioada de boom financiar, familia a contractat un credit ipotecar în franci elvețieni. Din cauza căderii pieței imobiliare, tatăl Andreei Chiriac a avut veniturile de agent imobiliar mult scăzute, iar rata a crescut până la punctul nesustenabil.

După mai multe amânări de plată, datoriile s-au acumulat până la nivelul de 133.000 de dolari. Andreea Chiriac se străduia să economisească bani pentru a lua un credit pe numele ei în vederea stingerii datoriei și a salvării locuinței.