CASTIGATOR TE CUNOSC DE UNDEVA 2017: S-a aflat din nou înaintea finalei cine a fost cel mai votat în acest sezon

CASTIGATOR TE CUNOSC DE UNDEVA 2017: Show-ul “Te cunosc de undeva!” își va desemna cel de-al 12-lea câștigător sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o finală magică, plină de personaje reale și imaginare, însoțite de strălucire, coregrafie fastuoasă, dar și de puțină nostalgie, și prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși. Emisiunea este înregistrată, astfel că se ştie cine a câştigat. 

RomaniaTV.net
16 dec. 2017, 14:35
CASTIGATOR TE CUNOSC DE UNDEVA 2017: S-a aflat din nou înaintea finalei cine a fost cel mai votat în acest sezon

CASTIGATOR TE CUNOSC DE UNDEVA 2017: Campionul celui de-al 12-lea sezon va fi ales sâmbăta aceasta dintre Lidia Buble, Adriana Trandafir, Julie Mayaya, Alin Pascal și Cezar Ouatu, care vor interpreta de această dată personaje celebre din musicaluri iubite de marele public. Punctele le vor fi acordate celor cinci finaliști de un juriu extins, format din Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan și din nefinaliștii acestui sezon, Ramona Bădescu, Anisia Gafton, CRBL și Sebastian Muntean.

Așadar, sâmbăta aceasta, în mult așteptata finală a celui de-al 12-lea sezon al show-ului, Lidia Buble se va transforma într-un personaj de desen animat care va executa un moment de musical, fără însă să pună în pericol vreun cățeluș, fie el și dalmațian, Cruella de Vil, în timp ce Alin Pascal va fi Duhul Lămpii din musicalul “Aladdin”.

În ultima confruntare a sezonului, Julie Mayaya va da viață unui personaj dintr-un musical inegalabil al anilor ‘80, Maybelle din „Hairspray”, Adriana Trandafir va avea ca ultimă transformare personajul Tanya din celebrul musical “Mamma Mia”, iar Cezar Ouatu va juca rolul negativ din „Batman”, rău-famatul Jocker.

Pepe, invitatul permanent al celui de-al 12 sezon, va urca pe scenă în marea finală alături de trupa sa, pentru un moment artistic. De asemenea, un spectaculos număr coregrafic va executa, în deschiderea marii finale, Baletul condus de Furnica.

La rândul lor, nefinaliștii  Ramona Bădescu, Anisia Gafton, CRBL și Sebastian Muntean vor urca pe scenă pentru momente artistice, alături de câțiva musafiri foarte iubiți ai show-ului transformărilor.

Cine sunt oaspeții secreți ai marii finale, dar și cine va fi marele câștigător al celui de-al 12-lea sezon, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20.30, în ultima ediție “Te cunosc de undeva!” a sezonului, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Cezar Ouatu, care în marea finală “Te cunosc de undeva!” de sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20.30, va juca rolul negativ din „Batman”, adică pe rău-famatul Jocker, n-a putut mânca nimic în ziua filmării. Din momentul în care s-a așezat pe scaunul de la machiaj, din Camera transformărilor, și până seara, Cezar nu a putut să râdă și nici să mănânce, ca să nu-i plesnească mulajul aplicat în zona gurii și a bărbiei.