TIMBRU DE MEDIU 2016: Cât au plătit românii pentru TAXA AUTO în primul trimestru din 2016

TIMBRU DE MEDIU 2016: Potrivit datelor oficiale, pentru perioada cuprinsă între 1 Ianuarie 2016 și 31 Martie 2016, suma colectată la bugetul Fondulului de mediu din taxa auto de timbru de mediu pentru autovehicule este în valoare de 168 milioane de lei sau aproximativ 38 de milioane de euro.

23 mai 2016, 09:23
TIMBRU DE MEDIU 2016: Cât au plătit românii pentru TAXA AUTO în primul trimestru din 2016

TIMBRU DE MEDIU 2016: Începând cu 15 martie 2013 a intrat în vigoare noua Taxa Auto de Timbru de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto este calculată pentru toate categoriile de autovehicule din România aproape exclusiv pe baza valorii emisiilor de CO2 înscrisă în cartea de identitate a vehiculului.

Citeşte şi TAXA AUTO 2016: Cum va fi plătit TIMBRUL DE MEDIU. Se schimbă legea

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), István Jakab, a declarat recent că „timbrul de mediu aşa cum este la ora actuală este în regulă. Nu a fost declarat neconform cu legislaţia Uniunii Europene, dar va trebui să regândim în perspectiva aceluiaşi principiu Poluatorul plăteşte.

În Parlament există mai multe variante: să se tranforme în rovinietă sau să fie un fel de impozit anual sau o altă variantă în care o taxă de poluare să fie inclusă în preţul carburantului şi până la desfiinţarea completă a timbrului de mediu. Sper ca, în perioada următoare, ministerul să vină cu o propunere pe care să o prezentăm în Parlament, dar momentan, rămânem cu actualul timbru de mediu”.