Cât de sănătoasă este mazărea: Secretele micului bob verde

Bogată în fitonutrienți, minerale, vitamine și antioxidanți, mazărea este una dintre cele mai hrănitoare legume.

RomaniaTV.net
04 apr. 2013, 08:18
Cât de sănătoasă este mazărea: Secretele micului bob verde

O cumperi cu bani puțini și o gătești cu încredere pentru întreaga familie. Te-ai întrebat vreodată ce beneficii pentru sănătate are micul bob verde? Iată-le pe cele mai importante!

– Conține un număr relativ scăzut de calorii comparativ cu fasolea: doar 81/100 g. În plus, este bogată în fibre solubile.

– Păstăile proaspete de mazăre sunt o sursă excelentă de acid folic. 100 g oferă 65 mcg, adică 16% din doza zilnică recomandată de folați, vitamine din complexul B, necesare în sinteza ADN-ului în interiorul celulelor organismului. Acidul folic este recomandat femeilor însărcinate, pentru prevenirea defectelor de tub neural la nou-născuţi.

– Mazarea este o sursă importantă de vitamina C, un puternic antioxidant care ajută organismul să se apere împotriva agenţilor infecţioşi.

Citeste si Secrete de… nucşoară

– Conţine fitosteroli, substanţe care ajută la scăderea nivelului de colesterol din organism.

– Mazărea de grădină are în compoziţie vitamina K.  100 g de frunze proaspete conţin aproximativ 24,8 mcg, adică 21% din DZR de vitamina K. Aceasta are un rol important în clădirea mesei osoase şi menţinerea sa la parametri normali. În plus, studii recente au dovedit eficienţa vitaminei K în tratarea bolnavilor de Alzheimer, prin limitarea daunelor neuronale la nivelul creierului.

Citeste si Secrete de… ceapă verde

– Alte elemente din compoziţia bobului de mazăre sunt: flavonoidele, carotenul, luteina, zeaxantina, precum şi vitamina A, un nutrient esenţial pentru sănătatea membranelor mucoase. Are grijă de aspectul pielii  şi este esenţială pentru vedere. Consumul de fructe şi legume  bogate în flavonoide ajută persoanele bolnave de cancer pulmonar.
 
Pe eCuisine.ro găsești alte articole interesante:

Noni, fructul fertilitatii

Mituri despre spanac