Cât mai costă o vilă cu piscină, după şase ani de criză financiară. Preţuri în marile oraşe

În zona Capitalei, dar și în apropiere de celelalte centre regionale ale țării, achiziția unei case cu piscină proprie necesită, de regulă, un buget ce pornește de la 100.000 de euro, potrivit imobiliare.ro. Deși astfel de oferte există și în interiorul marilor orașe, cele mai accesibile și mai atractive oportunități pot fi găsite, de regulă, în localitățile limitrofe acestora.

14 iul. 2014, 09:56
Cât mai costă o vilă cu piscină, după şase ani de criză financiară. Preţuri în marile oraşe

În Dragomirești Deal, o vilă cu piscină, finalizată în anul 2012, este scoasă la vânzare pe imobiliare.ro la un preț de 129.000 de euro. Casa este amplasată pe un teren de 400 de metri pătrați, are o suprafață utilă de 250 de metri pătrați și este structurată pe parter, etaj și mansardă.

În Măgurele, o vilă cu piscină proprie, construită anul trecut – pe un teren de 650 de metri pătrați – este disponibilă spre vânzare la un preț de 135.000 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 160 de metri pătrați și este compusă din cinci camere.

Citeşte şi „Căsuţa” de vis: Pare o banală rulotă, însă în realitate este o VILĂ DE LUX

În interiorul Capitalei, zona Colentina, o casă de 140 de metri pătrați utili, cu o mică piscină amenajată în curte, are un preț cerut de 140.000 de euro. Terenul aferent construcției are o suprafață de circa 250 de metri pătrați.

Cu 5.000 de euro mai mult – respectiv cu un total de 145.000 de euro –, poate fi achiziționată, în Brănești, o vilă cu 10 camere, dotată cu piscină proprie. Locuința a fost construită în anul 2009, are o suprafață utilă de circa 300 de metri pătrați și dispune de un teren de 860 de metri pătrați, cu grădină amenajată.
154.000 de euro este prețul cerut pentru o vilă cu o piscină de 40 de metri pătrați, construită în anul 2005, în Chitila. Casa are o suprafață utilă de circa 240 de metri pătrați și este amplasată pe un teren de aproape 1.000 de metri pătrați, cu grădină și curte amenajate.

Citeşte şi Riscuri de sănătate pe plajă şi la piscină: 8 boli pe care le poţi contracta

Timișoara

În apropiere de Timișoara, zona Exterior Vest, o vilă cu piscină, finalizată în anul 2009, este disponibilă spre vânzare la un preț de 98.000 de euro. Casa are cinci camere, o suprafață utilă de 165 de metri pătrați și teren de 650 de metri pătrați. Proprietatea este dotată cu panouri solare și sistem de încălzire prin pardoseală.

În zona Șagului, o vilă construită în anul 2008 are un preț cerut de 145.000 de euro. Construcția are o suprafață utilă de 340 de metri pătrați, structurată pe parter, două etaje și mansardă, și este amplasată pe un teren de 900 de metri pătrați, unde este amenajată și o piscină.
Brașov:
În localitatea Hărman, o vilă cu cinci camere și piscină exterioară poate fi achiziționată la un preț de 125.000 de euro. Locuința a fost finalizată în anul 2002, are o suprafață utilă de 200 de metri pătrați și este amplasată pe un teren de 800 de metri pătrați.

În zona Dârste, o vilă cu opt camere, finalizată în anul 2008, are un preț cerut de 149.000 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 300 de metri pătrați, în vreme ce terenul aferent ocupă 500 de metri pătrați.

Cluj-Napoca

În localitatea Gilău, o vilă cu piscină, construită în anul 2008, este scoasă la vânzare pentru 139.000 de euro. Casa este compusă din opt camere, are o suprafață utilă de 300 de metri pătrați și este amplasată pe un teren de aproape 1.400 de metri pătrați.
În Florești, o vilă cu piscină interioară are un preț cerut de 295.000 de euro. Locuința a fost finalizată în anul 2007, dispune de o suprafață utilă de 260 de metri pătrați, în vreme ce terenul aferent este de 450 de metri pătrați.

Constanța

În Eforie-Nord, două vile amplasate pe un teren de 750 de metri pătrați sunt scoase la vânzare la un preț de 240.000 de euro. Locuințele au nouă camere, o suprafață cumulată de 380 de metri pătrați și sunt deservite de o piscină comună de aproape 36 de metri pătrați.
Chiar în Constanța, zona Primo, o vilă cu cinci camere și piscină exterioară poate fi achiziționată cu 290.000 de euro, cu mobilier și toate dotările incluse. Casa a fost construită în anul 2010, pe un teren de 500 de metri pătrați, și dispune de o suprafață utilă de 150 de metri pătrați.

Iași

În zona Popas Păcurari, o vilă de 280 de metri pătrați utili, compusă din șapte camere, este scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro la un preț de 160.000 de euro. Construcția a fost finalizată în anul 2009, iar suprafața terenului aferent este de 700 de metri pătrați.
În zona Bucium, o vilă de 480 de metri pătrați utili, cu piscină și ieșire la lac, are un preț cerut de 375.000 de euro. Locuința a fost construită în anul 2009, pe un teren de 1.580 de metri pătrați, se vinde parțial mobilată și utilată și dispune de curte complet amenajată.