CÂT PĂMÂNT au toţi senatorii României. TOPUL celor mai bogaţi moşieri din Parlament

Senatorii au împreună peste o mie de hectare de teren, de toate tipurile, intravilan, extravilan, arabil, etc, potrivit unei analize RTV.net. Mai precis, cei 174 de senatori care şi-au postat declaraţiile de avere deţin 1.033,5 hectare de pământ, de trei ori mai mult decât suprafaţa pe care şi-a achiziţionat-o recent preşedintele Traian Băsescu.

29 nov. 2013, 12:58
CÂT PĂMÂNT au toţi senatorii României. TOPUL celor mai bogaţi moşieri din Parlament

Elena Udrea nu este singurul moşier din parlament. Deputata PDL are mulţi colegi moşieri în cealaltă Cameră a Parlamentului. Cel mai mare moşier este un nume nou, dintr-un partid “începător” în Parlament. Este vorba despre Teiu Păunescu, senator din partea PPDD, care deţine aproape 153 de hectare de teren, în cinci localităţi, o parte din acestea fiind terenuri agricole situate în judeţul Olt.

Dar să nu avem impresia că senatorii deţin doar teren ‘ieftin’. Dimpotrivă, nume necunoscute până acum au în proprietate suprafeţe uriaşe în zone scumpe sau cu un potenţial uriaş de dezvoltare. Cum este cazul senatoarei UDMR Rozalia Biro Ibolya. Ea are puţin peste 42 de hectare de teren, fiind pe locul 7 în topul senatorilor-moşieri, cei care deţin cele mai mari suprafeţe de teren. Iar 9.18 hectare este reprezentat de teren extravilan, dar nu oriunde, ci în… Vama Veche. Aşadar, iată de unde vor apărea noii proprietari de unităţi turistice. Şi nu sunt singurele zone de lux unde senatorii sunt mari moşieri. Suprafeţe mai mici sau mai întinse sunt deţinute de aleşii neamului în Predeal, Buşteni, Costineşti, Voluntari, Mogoşoaia, Snagov, Sinaia etc.

După Teiu Păunescu, următorul moşier este Ion Rotaru, senator PSD născut şi ales în Brăila. El are aproape 100 de hectare de teren. Iar proprietăţile sale sunt, cum altfel, tot în judeţul Brăila.Medalia de bronz îi revine tot unui senator social-democrat. Adrian Anghel, membru în Comisia pentru Afaceri Europene, deţine puţin peste 90 de hectare de pământ, cea mai mare parte fiind teren agricol situat în Ţara Bârsei, în Feldioara, Braşov. Mai are suprafeţe mici, câteva sute de metri pătraţi, în Săcele, Feleac (Cluj) şi Azuga.

Următoare poziţie este ocupată de Marian Pavel, tot social-democrat. El are în proprietate 80,26 hectare de teren. Ales în Ialomiţa, deţine pământ în acelaşi judeţ.

Pentru locul cinci observăm o schimbare de partid. Cunoscutul Victor Ciorbea, fostul premier, acutalmente senator din partea PNL, nu stă rău deloc. El are în jur de 60 de hectare de teren.Suprinzător, doar un singur senator PDL se află în primii 30 de ‘latifundiari’ autohtoni. Este vorba despre Mihai Ciprian Rogojan, locul 29, dar el stă mult mai slab, fiind proprietar doar peste 7 hectare de teren.


TOP 15 cei mai bogaţi senatori în terenuri:

1. Teiu Punescu, senator PPDD. Are 152,73 hectare.

2. Ion Rotaru, senator PSD. Are 98,49 hectare.

3. Adrian Anghel, senator PSD. Are 90,23 hectare.

4. Marian Pavel, senator PSD. Are 80,26 hectare.

5. Victor Ciorbea, senator PNL. Are 60,08 hectare.

6. Cătălin Boboc, senator PNL. Are 56,14 hectare.

7. Rozalia Biro Ibolya, senator UDMR. Are 42,18 hectare.

8. Marin Adrănel Cotescu, senator PNL. Are 36,49 hectare.

9. Constantin Tămagă, senator PSD. Are 30,76 hectare.

10. Cristian Dănuţ Mihai, senator PC. Are 25 hectare.

11. Victor Mocanu, senator PSD. Are 24 hectare.

12. Ştefan Liviu Tomoiagă, senator PNL. Are 20,5 hectare.

13. Doina Anca Tudor, senator PNL. Are 19,36 hectare.

14. Corneliu Popescu, senator PPDD. Are 19,13 hectare.

15. Ioan Ghişe, senator PNL. Are 15,48 hectare.

VEZI SI:

Elena Udrea, pe urmele lui Traian Băsescu: Şi-a cumpărat 80 de hectare de teren arabil