Cătălin Botezatu, pe Facebook: „Mă simt sleit de puteri, deprimat”. Fanii au reacţionat imediat

Cătălin Botezatu a postat un mesaj bizar pe Facebook.

24 aug. 2016, 13:16
Cătălin Botezatu, pe Facebook: „Mă simt sleit de puteri, deprimat”. Fanii au reacţionat imediat

„Bună dimineața! Azi e o zi ploioasă. Mi-am dorit în ultimul timp să plouă, dar iată că îmi dau seama că de fapt, fără încărcătura solară atât de benefică, mă simt sleit de puteri, deprimat. Mulți o să zică că e firesc, așa e când plouă. Desi am foarte multă treaba, gândurile îmi fug către ideea de RECUNOȘTINȚĂ! Oare câți dintre noi am fost și suntem recunoscători pentru ce avem, dacă ne gândim vreodată că alții nu au NIMIC! Desigur, că sunt mulți NERECUNOSCĂTORI care spun: de ce să mă raportez eu la cei care sunt săraci, se mulțumesc cu puțin, cei care nu au, pe care șansa și norocul i-au ocolit. Dar oare ne-am gândit că TREBUIE să ne mulțumim cu ce avem, cu ce construim, cu ce MUNCIM! Din punctul meu de vedere, recunoștința reprezintă conștientizarea fericirii din momentul prezent. Când suntem recunoscători pentru ceea ce avem deja, nu mai căutăm fericirea în lucrurile pe care nu le avem”, a scris Cătălin Botezatu pe Facebook.

„A spune mulțumesc înseamnă mai mult decât doar bune maniere. Înseamnă o bună spiritualitate. Învață asta! Recunoștința este cea mai umilă dintre virtuți, iar nerecunoștința, cel mai rău viciu. Cine nu mulțumește pentru puțin, nu va mulțumi nici pentru mult. Am citit multe despre RECUNOȘTINȚĂ și am trecut prin multe în viața mea, dar cred că NICIODATĂ nu am uitat să fiu recunoscător. Deși par un om fițos, recunosc că lucrurile mărunte mă fac fericit, sunt recunoscător pentru fiecare zi în care mă trezesc și văd lumina zilei, și chiar dacă nu mă crede nimeni, mă pot mulțumi cu puțin. De ar fi să pierd totul, aș putea să o iau de la capăt plin de recunoștință că pot, că Dumnezeu îmi dă PUTERE și sănătate! Recunoștința este o virtute a sufletelor nobile! Fii un astfel de suflet!”, a mai scris Cătălin Botezatu pe Facebook.