Cătălin Rădulescu (PSD): Am fost avertizaţi cu un SMS că vom fi reţinuţi, probabil de la un serviciu secret

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, cu privire la reţinerea primarului municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, că la nivelul PSD Argeş se ştia că mai mulţi lideri politici sunt monitorizaţi şi că vor urma chiar reţineri, în urma unui SMS de avertizare primit, în opinia sa, de pe un telefon al unui serviciu secret, transmite Agerpres.

07 nov. 2014, 10:00
Cătălin Rădulescu (PSD): Am fost avertizaţi cu un SMS că vom fi reţinuţi, probabil de la un serviciu secret

„Nu ştiu dacă colegii mei v-au spus, dar am avut acest semnal de două săptămâni de zile, că se vor întâmpla aceste chestiuni în Argeş. (…) Ştiam că suntem toţi monitorizaţi, ştiam că or să înceapă chiar reţineri, pentru că am primit o informare pe un mesaj. Anul trecut, de exemplu, la începutul anului, întrebaţi toţi parlamentarii, am primit acelaşi mesaj, prin care toţi eram atenţionaţi că or să înceapă aceste dosare, că o să fim arestaţi. Telefonul pe care am încercat să sunăm noi nu se poate apela, deci probabil că este un telefon al unor servicii secrete care probabil s-au săturat. E un război clar, se vede clar că e un război de supremaţie. Acelaşi mesaj l-am primit şi acum”, a declarat Rădulescu.

El a adăugat că mesajul conţinea o listă cu 14 persoane monitorizate, printre care şi primarul Tudor Pendiuc, iar informaţia a fost discutată la nivelul conducerii PSD Argeş. „În mesaj s-a spus că (…) este o listă de oameni care sunt monitorizaţi 24 din 24 de ore, inclusiv la sediul partidului, şi că vor începe astfel de manifestări. (…) Era şi domnul primar (Tudor Pendiuc – n.r.) pe listă, absolut. (…) Mesajul s-a primit în momentul în care s-a făcut o dezbatere în care au fost atacate serviciile secrete, dacă vă amintiţi, la un post de televiziune. (…) A primit o singură persoană acest mesaj şi era o listă de 14 persoane. (….) Mesajul de la începutul anului a fost unul, mesajul ăsta a fost altul. (…) Acum zece zile, şapte zile, l-am şi discutat, l-am şi prezentat. (…) Că suntem o mulţime de 14 persoane care suntem monitorizaţi 24 de ore din 24”, a precizat deputatul social-democrat.

În opinia sa, la anchetele care îi vizează pe unii reprezentanţi ai PSD contribuie cu informaţii şi persoane din interiorul partidului, în calitate de denunţători. „Nu aş vrea să cred, şi asta o spun eu dacă ceilalţi colegi ai mei nu vor să spună, că astfel de manifestări se întâmplă chiar şi cu concursul unora dintre noi. Asta de obicei se vede foarte simplu, pentru că la un moment dat încep să apară denunţătorii. Acum e practica denunţurilor, a denunţurilor şi a denunţătorilor şi o să vedem asta cât de curând posibil”, a mai spus Rădulescu.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu este şi el inculpat într-un dosar instrumentat de procurorii DNA. El a fost trimis în judecată, pe 18 aprilie 2014, pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi dare de mită.