Căutări DISPERATE pentru un copil de numai 2 ani. Băieţelul a dispărut fără urmă din faţa casei

Un copil de numai 2 ani a dispărut în judeţul Caraş-Severin. Băieţelul a fost lăsat nesupravegheat în faţa casei timp de câteva clipe, iar de atunci este de negăsit. Copilul locuieşte la marginea unei păduri din comuna Ocna de Fier, unde au fost semnalate mai multe atacuri ale lupilor şi şacalilor.

02 mart. 2014, 08:24
Căutări DISPERATE pentru un copil de numai 2 ani. Băieţelul a dispărut fără urmă din faţa casei

Un copil de doi ani a dispărut sâmbătă după-amiaza chiar din faţa casei, într-un moment în care mama lui l-a lăsat nesupravegheat.

„El era aici pe veranda, se juca in liniste. Eu eram in casa, faceam sarmale. M-am uitat dupa el, dar dintr-o data am observat ca nu se mai aude, nu il mai vad. Nu era genul de copil sa plece, nu stiu unde sa fie”, a spus mama copilului.

Şansele de supravieţuire ale băieţelui scad cu fiecare oră care trece. „N-am idee unde ar putea sa fie. In atatea ore… e mult. Nu ne-a iesit niciodata de sub ochi”, spune tatăl copilului. 

Dacă părinţii speră să-l găsească în viaţă, localnicii se tem că micuţul ar fi fost atacat de animalele săbatice. În ultima perioadă, în zonă au fost semnalate mai multe atacuri ale lupilor şi şacalilor, care au luat mai multe oi şi capre.

Potrivit infocs.ro, peste 250 de oameni au scotocit zona pas cu pas, fără rezultat însă. Echipele de căutare au folosit chiar şi câini de urmă şi camere cu termoviziune.

Minorul este cautat de politisti de la IPJ Caras Severin, localnici, jandarmi, padurari, vanatori, pompieri, politisti de frontiera, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt IPJ Caraş-Severin.

În momentul dispariţiei, copilul purta o bluză şi o căciulă albe, pantaloni negri şi ghete portocalii.