Caz şocant în Oradea. Doi tineri au violat o minoră şi au filmat totul ca să o poată şantaja

Doi tineri au fost arestaţi preventiv de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea, la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, care îi cercetează pentru viol şi şantaj.

28 mart. 2018, 14:05
Caz şocant în Oradea. Doi tineri au violat o minoră şi au filmat totul ca să o poată şantaja

Potrivit unui comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Marius Pop Blaga, întreaga poveste a pornit pe 10 octombrie anul trecut, în localitatea Săcădat, scrie ebihoreanul.ro.

Citeşte şi Şi-a violat fiica vitregă timp de 4 ani, poliţiştii l-au reţinut

Ion Dobai a imobilizat-o pe victimă, iar Cristian Petrică a dezbrăcat-o, după care amândoi au făcut sex cu ea. Petrică a filmat toată scena cu telefonul mobil al amicului său, care, apoi, pe 8 noiembrie, a ameninţat-o pe fată că va face publică înregistrarea, ca să o oblige să accepte o nouă partidă de sex.

„În data de 24 martie, în acest an, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în informare.

Măsura, dispusă sâmbăta trecută, nu este definitivă, căci cei doi au contestat-o la Tribunalul Bihor, unde judecătorul de drepturi şi libertăţi va reanaliza soluţia în cursul acestei săptămâni.