Caz UNIC în învăţământul constănţean. Profesori trimişi la PSIHIATRU după ce au picat testele de psihologie

Nouă profesori de la o şcoală din Cumpăna, judeţul Constanţa, nu au primit avizul psihologic, iar trei dintre ei au recomandarea să meargă la psihiatru. Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa se luptă de la începutul anului să depisteze cazurile dascălilor dezechilibraţi emoţional, cărora să le ofere ajutor de specialitate, astfel încât elevii să nu fie afectaţi.

22 oct. 2014, 09:36
Caz UNIC în învăţământul constănţean. Profesori trimişi la PSIHIATRU după ce au picat testele de psihologie

Testul psihologic de la începutul anului școlar este cea mai importantă examinare pe care cadrele didactice trebuie să o treacă înainte să ajungă în fața elevilor. Probele la care au fost supuși de specialiști au scos la iveală într-o școală din Cumpăna, nouă profesori care se confruntă cu un dezechilibru emoțional, potrivit reporterntv.ro. Trei dintre ei au primit recomandarea să ajungă în cabinetul unui pihiatru pentru un consult amănunțit. La rândul lor, elevii au spus că unii profesorii sunt colerici sau mai precis, se enervează din orice.

Conducerea școlii recunoaște că aceștia au refuzat, într-o primă fază, să facă testul psihologic. Specialiștii spun că este primul semn care arată că ceva nu este în ordine. „În momentul în care cineva are un comportament de evitare este clar că ascunde ceva sau că îi este teamă de ceva. Problema pe care o are profesorul denotă un anumit tip de comportament în clasă și atunci el poate să devină labil emoțional, poate să fie agresiv, poate să ia decizii incorecte vis-a-vis de unii sau față de alții din copii, poate să nu facă orele și să vină să împărtășească nemulțumirile, frustrările, problemele pe care le are acasă„, a declarat psihologul Cristina Dincu.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean spune că în urma colaborării cu Colegiul Psihologilor din România mulți dintre profesorii care au fost depistați cu un comportament deviant au primit ajutor de specialitate. „Este o situație unică, nemaiîntâlnită în județul Constanța. O formă psihică, nu foarte bună, un dezechilibru, un moment dificil în viața unui cadru didactic, poate lăsa urme grave și irecuperabile în rândul elevilor„, a declarat Răducu Popescu, inspector general ISJ Constanța.

Citeşte şi: MITĂ LA BACALAUREAT. Doi prefesori şi un inspector şcolar din Brăila, reţinuţi