ACCIDENT rutier grav la Braşov, cu 4 VICTIME, între care 3 copii. Circulaţie blocată pe DN1

Patru persoane, între care trei copii, au fost rănite vineri seara într-un accident produs pe DN1 la ieşirea din localitatea Mândra, după ce o maşină s-a răsturnat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Luiza Dănilă.

RomaniaTV.net
08 dec. 2017, 16:31
ACCIDENT rutier grav la Braşov, cu 4 VICTIME, între care 3 copii. Circulaţie blocată pe DN1

UPDATE: Conform reprezentantei ISU Brașov, Luiza Dănilă, copiii nu și-au pierdut cunoștința, însă prezentau traumatisme cranio-cerebrale. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Făgăraș.

Toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul Municipal din Făgăraş. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj de stins incendii pentru asigurarea măsurilor specifice. Niciuna dintre victime nu a fost încarcerată, potrivit sursei citate.